1. Nu cumpara portocale vara si capsune iarna
Cu alte cuvinte, bazeaza-te pe fructele de sezon pentru ca acestea au un gust mai bun si aroma perfecta. Afinele aduse din Chile si pepenele din China nu vor avea acelasi gust in miezul iernii ca afinele culese din padurile noastre si lubenita de Dabuleni pe care o astepti la sfarsitul verii.
2. Coapte si zemoase
Toate fructele din salata trebuie sa aiba aceeasi consistenta si acelasi nivel de coacere. Nu vei simti nicio placere daca o inghitura va fi acra si tare, si urmatoarea va fi moale si plina de suc. Ai grija sa nu cazi in extrema cealalta si sa le alegi pe cele mai coapte. Acestea se vor dezintegra repede intr-o masa vascoasa care va lua din aspectul celorlalte fructe.
3. Un curcubeu in farfurie
Recunoaste ca cele mai aratoase salate de fructe sunt cele care au combinatii vibrante de culori. Ai grija sa le alegi pe cele in nuante tari. Vor arata ispititor chiar si pentru cei care nu adora fructele. In plus, combina texturi diferite ale fructelor: unele au mai mult suc, altele sunt fibroase. Cu cat ai mai multe senzatii in farfurie, cu atat apetitul va fi stimulat mai tare.
4. Taie bucati egale si cantitati egale
Daca ai ales cubulete, atunci toate fructele trebuie sa fie taiate in aceeasi forma sau marime. In plus tine cont de cantitati. Nu vrei ca la final sa ramai cu feliile de portocale, in timp ce bucatile de kiwi s-au terminat de mult din farfurie.
5. Sucul de citrice e cel mai bun dressing
Sucul de la lamaie sau lime va amplifica aroma fructele pe care le folosesti in salata. In plus, le va feri de efectul neplacut la oxidarii dupa ce sunt curatate si taiate. Pentu si mai multa aroma de citrice poti sa razi coaja de lamaie si sa o folosesti in salata.
6. Bazeaza-te pe ierburi aromatice
Cine zice ca menta merge numai in Mojito? Se potriveste de minune cu salatele din pepene galben, fructe de padure sau citrice, asa ca trebuie sa o ai mereu la indemana. Rozmarinul poate fi folosit cu moderatie in salatele cu grepfrut si portocale, iar cimbrul merge langa ananas sau mango. Pana si corinadrul are loc intr-o salata de fructe exotice.