Mai multi experti in nutritie din diferite tari europene au prezentat o serie de studii privind efectele benefice ale consumului moderat de bere, marti, la Bruxelles, in cadrul celui de-al 7-lea Simpozion european "Berea si Sanatatea", potrivit Mediafax.
Consumul moderat de vin reduce riscul de boli cardiovasculare cu 32 la suta, iar cel de bere cu 22 la suta, a aratat Rosa Lamuela, de la Universitatea din Barcelona. Berea este o sursa importanta de polifenoli (antioxidanti ce previn bolile cardiovasculare, cancerul si reduc efectele imbatranirii), avand un continut mai ridicat al acestor substante decat vinul alb, dar mai scazut decat cel rosu.
Pe de alta parte, mai multe studii facute de-a lungul timpului indica o stare mai buna a sanatatii la bautorii de vin, fata de bautorii de bere, a aratat cercetatoarea olandeza Edith Feskens, de la Universitatea din Wageningen.
Cercetatorii francezi au aratat, in anii '80, ca exista un paradox in ceea ce priveste rata de deces din cauza bolii coronariene a inimii la acest popor, care este scazuta in ciuda alimentatiei bogate in grasimi. Aceasta s-ar explica, printre altele, prin consumul ridicat de vin rosu inregistrat in randul francezilor.
Un studiu realizat in SUA pe un esantion de 128.934 de adulti din California de Nord, urmariti intre 1978 si 1985, a aratat ca persoanele care beau vin aveau un risc de mortalitate mai scazut decat consumatorii de bere sau de tarii. Insa consumatorii de vin erau mai degraba femei, absolventi de studii superioare, nefumatori si persoane care nu beau foarte mult.
Si alte studii au aratat ca persoanele care beau vin sunt caracterizate de un statut social mai bun, o stare de sanatate mai buna, un IQ mai ridicat si o stare psihologica mai buna.
Analizand si alte studii, realizate intre 1997 si 2012, in Spania, SUA, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie, Italia si Franta, s-a mai constata o legatura intre preferinta pentru vin sau bere si alimentatia aleasa. In SUA, Danemarca si Finlanda, majoritatea femeilor prefera vinul, iar majoritatea barbatilor - berea, in timp ce in Italia, Franta si Spania, populatia in ansamblu prefera vinul.
Preferinta pentru bere a fost corelata cu alegerea mai multor produse alimentare nesanatoase si mai putinor alimente sanatoase in Danemarca si Marea Britanie si respectiv un continut mai scazut de fructe si legume in alimentatie in SUA. Si consumatorii spanioli de bere erau mai putin inclinati sa urmeze recomandari pentru o alimentatie sanatoasa sau o dieta mediteraneana.
In schimb, preferinta pentru vin a fost corelata cu un aport mai mare de fructe, legume, peste, salate si ulei de masline, in urma testarii pe un larg esantion in Danemarca, si mai multe fructe, legume si fibre dietetice in alimentatie, in SUA, unde bautorii de vin erau mai inclinati sa fie vegetarieni.
Astfel, au concluzionat cercetatorii, berea in sine nu este nesanatoasa, dar este perceputa astfel din cauza unor asocieri: este preferata in general persoane cu un statut socio-economic mai scazut, care automat au o stare de sanatate mai proasta si tind sa faca alegeri nesanatoase in alimentatie.