Dulce de leche are ca ingrediente principale laptele, zaharul si vanilia. Poate fi consumat ca atare, intins pe paine, ca umplutura in diverse dulciuri precum biscuiti, torturi, cheesecake, glazura pentru prajituri dar si in prepararea inghetatei. In functie de reteta, se mai pot adauga bicarbonat de sodiu, smantana, lapte de capra (in mod traditional dulce de leche se prepara cu lapte de vaca, insa varianta mexicana, cajeta, are la baza laptele de capra), scortisoara (in Republica Dominicana), lapte de cocos. Variante ale acestui desert exista si in bucataria indiana (basundi, un desert in care aroma principala este data de cardamon) si europeana: confiture de lait, o specialitate frantuzeasca din regiunea Normandia precum si Hamar-pålegg, varianta norvegiana.

Se spune ca dulce de leche ar fi aparut in 1829 in Buenos Aires, Argentina, intr-o perioada in care tara se confrunta cu multe conflicte interne. Generalul Lavalle si generalul Juan Manuel de Rosas urmau sa se semneze un tratat pentru a pune capat razboiului. Ajungand obosit si negasindu-l pe generalul de Rosas, Lavalle a adormit in cortul acestuia. Intre timp, bucatareasa care prepara laptele cald indulcit (lechada) pentru tabara de soldati, a intrat in cortul generalului de Rosas pentru a vorbi cu el, dar, descoperindu-l pe Lavalle si nestiind ca cei doi urmau sa semneze un tratat, a alertat soldatii. In haosul iscat, femeia a uitat complet de laptele pus pe foc, iar cand si-a adus aminte, laptele deja capatase o culoare aurie si se caramelizase. Fara sa stie, crease desertul atat de apreciat, dulce de leche.

O alta varianta a legendei face referire doar la generalul de Rosas si la bucatareasa care ii prepara acestuia in fiecare dimineata lechada. Intr-o zi, femeia a uitat laptele pe foc iar cand s-a intors a gasit o crema aurie. Pentru a nu-si infuria stapanul, aceasta i-a servit crema intinsa pe paine iar generalul a fost extrem de incantat.

Va prezentam astazi doua retete de dulce de leche: una traditionala si alta mult mai rapida, cu lapte condensat. Indiferent de metoda folosita pentru a obtine acest desert, secretul consta in evaporarea apei din lapte, ceea ce presupune fierberea laptelui o perioada mai indelungata.

Reteta 1:

Ingrediente:

  • 1 cutie lapte condensat
  • (optional) 1 praf de sare

Se toarna laptele condensat intr-o craticioara sau intr-un vas de sticla termorezistent, optional se adauga praful de sare si se amesteca. Se acopera vasul cu o folie de aluminiu, se introduce intr-un vas cu apa pana la jumatatea recipientului in care se afla laptele. Se da la cuptor la foc mediu si se lasa pana ce laptele devine maroniu (aproximativ 2 ore).

Se lasa la racit 30 de minute, apoi se poate folosi pentru diverse deserturi sau se poate pastra in borcan, la frigider.

Reteta 2

Ingrediente:

  • 500 ml (~ 2 cani) lapte grasime 3.5%
  • Un praf de sare
  • ½ cana zahar
  • ½ lingurita extract de vanilie
  • ¼ lingurita praf de copt

Se pun laptele, zaharul, vanilia si praful de sare intr-un vas mai mare. Se lasa la foc mediu, pana cand da in clocot. Se amesteca pentru a se dizolva zaharul. Separat, se amesteca praful de copt cu putin lapte, pana cand praful de copt se dizolva. Se ia vasul cu lapte de pe foc, se toarna in vas si amestecul cu praf de copt. Se amesteca pana cand dispar bulele produse de praful de copt apoi compozitia se pune din nou pe foc. Se amesteca din cand in cand. Se lasa pe foc o ora sau mai mult, timp in care compozitia va deveni densa si va capata o culoare maronie, asemanatoare caramelului.

Pofta mare!