Noua ne e pofta mai mereu sa testam gusturi noi. Iar branzeturile sunt printre preferatele noastre. De data acesta ne-am gandit la niste aperitive facute din crema de branza, la care sa adaugi diferite condimente, ierburi, nuci sau bacon. Aceste amestecuri apetisante sunt modelate sub forma unor mici bilute pe care le poti acoperi apoi intr-o crusta de nuci, piper sau fructe uscate.
Astfel de aperitive sunt perfecte daca vrei sa oferi un bufet suedez sau daca nu vrei ca invitatii sa isi bata capul cu furculita si cutit. Serveste-le cu biscuiti sarati, covrigei, fructe proaspete sau prajiturele. Iar daca ti-am deschis pofta, nu vedem de ce nu ai putea sa te rasfeti cu astfel de gustari si intr-o seara obisnuita.