Vazuta de multi ca "rea", vinovata de multe necazuri, cafeaua are de fapt mai multe efecte pozitive decat negative, potrivit expertilor internationali reuniti la un salon de specialitate care a avut loc la Bogota la sfarsitul saptamanii trecute.
Jaakko Tuomilehto, profesor de sanatate publica la Universitatea din Helsinki, a declarat pentru AFP ca, "cu cat se bea mai multa cafea, cu atat riscul de diabet este mai redus". "S-a dovedit ca doua-trei cesti de cafea pe zi scad riscul de diabet cu 10%", precizeaza profesorul finlandez, a carui tara se numara printre cei mai mari consumatori de cafea din lume.
Cafeaua are si alte calitati, prevenind boli neurologice ca Parkinson si dementa, adauga Tuomilehto, care este si membru al Societatii internationale pentru hipertensiune si al Societatii europene de cardiologie.
Imaginea cafelei - Columbia, este al patrulea exportator mondial al acestui produs - se imbunatateste si mai mult daca se ia in considerare ca, datorita ei, riscul dezvoltarii unui cancer de ficat este mai mic, afirma dr Jorge Chavarro, profesor de nutritie si epidemiologie la Universitatea americana Harvard. Chavarro, consilier al agentiei americane Food and Drug Administration (FDA), aminteste faptul ca "multa vreme, in imaginatia oamenilor, cafeaua a fost considerata intrinsec rea". Insa, "in ceea ce priveste majoritatea bolilor analizate, cafeaua nici nu creste, nici nu scade riscul de a le dezvolta. La multi au fost observate efecte benefice", mai spune doctorul, bazandu-se pe articole aparute in diferite reviste de specialitate.
Consumul de cafea nefiltrata poate totusi mari nivelul de colesterol din sange. "Cercetari efectuate in anii '80 au aratat ca bautorii de cafea au un colesterol mai ridicat decat cei care nu beau", recunoaste Tuomilehto, adaugand totusi ca elementele care provoaca acest efect sunt anulate in cafeaua filtrata fiindca raman in filtrul de hartie.
Nu s-a dovedit ca bautura neagra si aromata ar provoca avorturi sau ar ajuta la slabire, spun cei doi cercetatori. Fiindca acest aspect nu a fost pe deplin lamurit, exista femei care nu mai beau cafea in timpul sarcinii. Ea poate provoca totusi tahicardie, insomnie, anxietate, hipertensiune temporara si chiar transpiratie si diaree, "efecte fata de care majoritatea oamenilor dezvolta toleranta".
Revine fiecaruia sa aprecieze doza de cafea care ii convine fiindca oamenii au "feluri diferite de a o tolera. Unii tolereaza o cantitate mai mare, altii, foarte mica", afirma Tuomilehto, subliniind ca "cea mai buna solutie este intotdeauna o cantitate moderata".
Intr-un articol aparut in 2013 in revista Science se recomanda consumul a cel mult patru cesti pe zi. Conform unuia dintre autori, expertul Carl Lavie, "dezbaterea asupra efectelor cafelei nu s-a incheiat, unele studii mentionand toxicitatea ei, iar altele, efectele benefice".