Ideea principala a dietei lansate de americanul Douglas Graham se bazeaza pe proportia ideala de nutrienti: 80% carbohidrati, 10% proteine si 10% grasimi, luate in mare parte din fructe si legume consumate in stare cruda. Graham sustine in cartea sa The 80/10/10 Diet ca fructele sunt hrana ideala pentru oameni si isi argumenteaza totul stiintific.
Cei care vor sa urmeze dieta sunt incurajati sa manance mese formate dintr-un singur fel de fructe. De exemplu: peste 1.5kg de pepene rosu. Este necesara o asemenea cantitate pentru a va putea face plinul si cu caloriile de care aveti nevoie, desi cu siguranta va veti simti satui dupa a doua felie. Un alt sfat este sa se consume aproape o jumatate de kilogram de legume cu frunze verzi pe zi: salata verde, spanac, telina, in timp ce alte alimente cu sunt avocado, nucile sau semintele ar trebui limitate la o simpla gustare, si nu in fiecare zi.
Dieta cu mii de adepti
O multime de sportivi au adoptat acest regim alimentar, printre ei numarandu-se jucatoarea de tenis Martina Navratilova, starul din NBA Ronnie Grandison sau atletul britanic Michael Arnstein. Dar una dintre sustinatoarele infocate ale acestei diete este o bloggerita australiana Loni Jane Anthony. Ea a strans peste 150.000 de fani pe contul sau Instagram in care le arata ce si cat mananca zilnic. Spune ca a urmat dieta dupa ce a avut mai multe probleme medicale, infectii ale pielii, acnee, dupa ce se simtea fara energie si se ingrasase prea mult. Acum, consuma cantitati uriase de legume si fructe si aproape zero proteine.
Pericolele dietei 80/10/10
Grabiti sa le urmeze modelul, mii de oameni sunt tenstati de dieta minune. Totusi, cei mai multi dintre noi avem nevoie de mai mult de 10% grasimi si proteine intr-o zi pentru ca organismul sa functioneze sanatos. O dieta bazata in majoritate pe fructe va face ca nivelul glicemiei sa fie mereu ca intr-un carusel, cu cresteri si scaderi dramatice, care te vor face sa simti ca iti este tot timpul foame. Este unul dintre motivele pentru care avem nevoie de proteine si grasimi bune. Aceste controleaza apetitul si, in plus, sunt necesare pentru musculatura si pentru ca stimuleaza creierul sa produca acele subtante care ne fac fericiti si plini de energie.
Cand sarim peste proteine ne privam de fier, zinc sau vitamina B12, elemente esentiale pentru a combate oboseala. Iar grasimile din seminte, nuci, peste si alte surse bune sunt necesare pentru piele, par, sistemul imunitar si activitatea cerebrala. Fructele, desi sunt alimente delicioase si bogate in vitamine si fibre, nu ne pot oferi toti nutrientii necesari.
Daca scopul e sa slabesti rapid, fara sa iti pese de efecte, atunci dieta 80/10/10 poate fi raspunsul. Nu este, insa, un stil de viata pe termen lung. Este mai sanatos sa incluzi fructele printre portiile zilnice de carbohidrati alaturi de numeroase alte legume si cereale integrale.