In timp ce unele cercetari leaga mancarurile prajite de obezitate, atacuri de cord si diabet, un studiu recent efectuat pe mai mult de 40.000 de adulti din Spania a descoperit ca persoanele care au consumat cele mai multe mancaruri prajite nu au prezentat un risc mai mare de afectiuni cardiace sau moarte prematura, potrivit mediafax.ro.
Un alt studiu, de data aceasta realizat in randul femeilor obeze, a descoperit chiar un efect benefic al mancarurilor prajite asupra nivelurilor de insulina.
O explicatie posibila a acestei inconsistente a rezultatelor este ca studiile au variat in ceea ce priveste tipurile de ulei si grasimi folosite la prajit. Participantii la studiul spaniol au utilizat, in principiu, uleiuri de masline si de floarea soarelui, iar cei care au demonstrat aparitia unui beneficiu au consumat mancare bogata in ulei de masline extra-virgin.