De cand s-a facut mai frig am revenit la dorintele cu feluri de mancare fierbinti si satioase. Cuptorul ne-a redevenit prieten si am cautat retete noi care sa se rumeneasca la foc incet.
Am ales sa testam o reteta de pe Allrecipes.co.uk, un fel de mancare pe care il poti face in cantitati mai mari, care nu trebuie supravegheat pe aragaz si care sa te incalzeasca in serile reci de toamna.
Ne-a incantat ideea de pregati paste la cuptor si ne-a placut ca putem pune in ele fasii de carne de pui ramase de la un fel anterior, dar si legumele preferate daca dorim.
Ingrediente (pentru 4 portii):
- 300g paste (macaroni)
- 200g carne de pui gatita, taiata in bucati
- 150g ciuperci feliate si calite (optional)
- 200ml smantana de gatit
- 150ml lapte
- un praf de nucsoara
- 100g cheddar ras
- 25g Parmezan ras
- sare si piper
Incinge cuptorul la 200C.
Fierbe pastele in apa cu sare conform instructiunilor de pe ambalaj pentru a fi al dente.
Daca nu ai carne de pui deja gatita, poti sa o gatesti timp de 10 minute intr-o tigaie cu putin ulei, sare si piper. Daca ai deja friptura ramasa, e nevoie doar sa tai carnea in bucati mici.
Caleste ciupercile feliate intr-o lingura de ulei si pune-le deoparte (daca folosesti).
Pune la incalzit smantana, adauga laptele si praful de nucsoara, sare si piper. Scurge pastele si adauga-le impreuna cu bucatile de pui si ciupercile in lichidul incalzit. Adauga cheddarul ras si amesteca bine.
Toarna totul intr-un vas mare de copt, din sticla termorezistenta, sau in mai multe vase mai mici unse cu unt. Presara parmezanul ras deasupra.
Coace 30 de minute vasul mare sau 20 de minute daca folosesti vase individuale mai mici, pana cand se rumeneste la suprafata.
Verdict: Se pregateste si se gateste suprinzator de repede pentru un fel la cuptor. In 30 de minute am avut gata un vas mare, aburind, cu arome placute de la parmezan si nucsoara. Pentru extra savoare poti freaca peretii vasului cu o jumatate de catel de usturoi, inainte sa pui in el pastele.