Ti-ar putea povesti ore in sir despre motivele pentru care banii nu conteaza cand ii investesti intr-un vin exceptional si considera ca Romania merita un loc de cinste pe harta internationala a vinului. “Ce avem noi in plus si unic este aspectul de terroir in Romania: vinurile romanesti nu pot fi reproduse in alta parte”, spune el.
In urma cu 10 ani, a parasit Romania pentru o oportunitate care nu iese oricui in cale.Dupa ce a lucrat in trei restaurante din Targu Mures, pe mai multe functii - chelner, sef de sala, in 2005, a reusit sa se angajeze la Ritz-Carlton din Grand Cayman, Caraibe. In acea perioada, isi aminteste el, se pleca foarte mult pe vase de croaziere, dar joburile in ospitalitatea de lux erau putine: "La interviu au fost peste 400 de oameni si am fost selectati 14”.
Grand Cayman, raiul miliardarilor
Insula Grand Cayman este unde un paradis fiscal. Este cea mai dezvoltata insula din Caraibe, cu un nivel de trait poate peste medie decat cel al Elvetiei. Acolo se stabilesc miliardarii din toata lumea, in vile luxoase, sau isi depoziteaza banii in bancile locale. Marius Danciu s-a angajat chiar de la deschiderea hotelului Ritz-Carlton Caraibe pe insula, ca organizator de evenimente: “Ma ocupam de partea de meeting& special events, un departament in care organizam evenimente de mare anvergura, uneori si cu 1000 de persoane”, isi aminteste el.
Ulterior, si-a dat dat seama ca era mai bun cu oamenii la serviciul personalizat "one-to-one” si a inceput cursurile de somelier: “Prin 2007, m-am mutat la un steakhouse din cadrul hotelului. Asta a venit ca o pasune, am ajuns in restaurant si am inceput sa ma implic din ce in ce mai mult. Vazand pasiunea mea pentru vinuri, am avut parte de un sprijin imens - directorul de Foo&Beverages m-a incurajat sa fac studii si intre timp, mi-a dat incredere ca doua zile pe saptamana sa lucrez ca somelier.”
Cea mai mare sansa a avut-o cand i s-a oferit sa lucreze, in anul 2009, la restaurantul unuia din cei mai buni bucatari ai lumii: Eric Ripert, considerat “the king of seafood”: “Au fost peste 50 de aplicanti cand am luat eu interviul acolo.”
El a inceput astfel sa lucreze la Blue by Eric Ripert at The Ritz Carlton Grand Cayman, restaurantul-frate al celebrului Le Bernardin din New York. Aici a avut sansa sa deguste cele mai scumpe vinuri alaturi de clientii sai pretentiosi sau sa le recomande bautura potrivita vedetelor de la Hollywood, precum Kevin Costner, John Travolta, Bill Clinton, Anna Kurnikova, Enrique Iglesias.
Ultimii patru ani, pana sa se intoarca in Romania, a lucrat acolo si a fost martorul celor mai frumoase momente ale restaurantului: “Cat timp am fost eu acolo, a fost cel mai bun restaurant din cadrul Ritz-Carlton, 4 ani la rand cel mai bun restaurant Conde Traveler, s-a castigat tot ce s-a putut castiga cu restaurantul asta”. De altfel, restaurantul se mandreste pe site-ul oficial si cu distinctia pentru vinuri: "Wine Spectator’s Best of Award of Excellence, 2008 - Present"
In Grand Cayman a avut ocazia sa deguste si cele mai bune vinuri din viata lui, ale caror preturi depasesc imaginatia: “Am fost invitat sa fac o degustare pentru niste iubitori de vin cu mare potenta financiara. Si am facut o degustare cu vinuri de Porto si de Madeira din secolul 19, din 1821.De multe ori, sa poti sa gusti un asemenea vin, trebuie sa-ti vinzi casa.”
“Povestea vinului este cea care vinde cel mai mult”
Am fost curiosi sa aflam care sunt secretele somelierilor si cum reusesc acestia sa ii convinga pe clientii unui restaurant sa plateasca uneori chiar si mii de euro pentru o sticla de vin.
Raspunsul a venit usor: “Povestea din spatele vinului vinde cel mai mult - un Chateau Margot din anul 2000 costa 2.000 de euro si are 100 de puncte, este considerat vinul perfect. Povestea casei Margot, este si ea impresionanta.”
Somelierul sustine ca exista si in Romania clienti pentru acest vin. “Eu nu cred ca potenta financiara este neaparat cea mai mare problema la noi. Clar, este o nisa, nu ne adresam oricui, astfel de vin in general nu se adreseaza oricui nicaieri in lume. La noi problema este de educare. Romania nu a avut o cultura a vinului - la noi se bea foarte mult, dar nu neaparat calitativ. Sunt foarte multi oameni de afaceri de succes care si-ar permite, dar necunoscand vinurile li se pare o investitie inutia.”
Tipologia persoanelor care cumpara vinuri scumpe este urmatoarea: fie un om care intelege povestea vinului, fie omul care vrea sa impresioneze. “Poate fi un om de afacere - omul de afacere este o tipologie la nivel mondial - un om de afaceri care urmareste sa incheie o afacere pe o suma mai mare si vrea sa-si impresioneze partenerii de afaceri."
“Astfel de vinuri noi vindem destul de bine la Privo. In jur de 100 de sticle de astfel de vin pe an - nu neaparat de 2000 de euro, dar vinuri care depasesc suma de 1000 de euro", spune el.
Crama de la Privo, o investitie de 200.000 de euro
In 2013, Marius Danciu s-a intors in tara, impreuna cu sotia sa care lucra ca Housekeeping Supervisor tot la Ritz Carlton. Dupa ce au servit o cina la restaurantul hotelului Privo, somelierul s-a angajat aici si si-a propus, impreuna cu proprietarii, Adina si Alin Plopeanu, sa faca o crama cu care sa promoveze vinurile romanesti.
“Principiul a fost urmatorul: sa acoperim toate profilurile de gust, din toate zonele geografice ale lumii, pentru orice buzunar. Regula este simpla: vrem anumite zone geografice sa fie reprezentate de anumite tipologii de gust. De exemplu, nu o sa aduc sase Sauvignon Blanc din aceeasi zona geografica, dar le vreau pe cele mai bune doua."
Dupa un an de degustari, a reusit sa puna pe picioare una din cele mai bune crame din Romania, cu o colectie de peste 300 de etichete, care in total valoreaza peste 200.000 de euro. Dintre acestea, 60% sunt romanesti. Preturile vinurilor din crama pleaca de la 64 de lei si ajung la 2000 de euro, cat costa sticla de Chateau Margaux, pe care o are si la Privo.
Somelierul se aprovizioneaza cu cele mai bune etichete chiar inainte sa se lanseze pe piata si le tine in crama doar pentru clientii fideli si pentru cunoscatori. "Tot ce am adus aici a fost adus prin proba gustului, tot ce vedeti la crama la Privo a fost gustat de mine personal.”
El organizeaza aici seri de degustare, cu preturi cuprinse intre 60 si 70 de lei, dar si seri gastronomice: o experienta in stil Michelin, in care clientii servesc mai multe feluri de mancare, potrivite cu mai multe tipuri de vin, in schimbul a 100-200 lei.
“Organizam cine gastronomice, cu 7 feluri de mancare in portii mici, in care noi ne concentram asupra tipologiei de gust. Nu vrem sa mancam aceeasi cantitate de mancare dintr-o farfurie, vrem sa o mancam din 7 farfurii, iar fiecare preparat vine cu alt vin.”
Daca esti pasionat de vinuri si vrei sa-ti aprofundezi cunostintele, somelierul Marius Danciu are un singur sfat pentru tine: nu te opri din experimentat.
“Este gresit sa-ti placa doar un tip de vin, te limitezi automat. Daca descoperi ca iti place un anumit tip de vin, incearca sa degusti cat mai multe din aceeasi categorie”