Fostul bucătar regal Darren McGrady, care a lucrat mai bine de un deceniu la Buckingham Palace, a dezvăluit că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii are câteva plăceri culinare destul de vinovate. Dacă se știe deja că uneori preferă să mănânce creveți sau tort de ciocolată, cea mai mare și vinovată plăcere a sa sunt burgerii. Evident, nu te aștepta ca regina să îi mănânce ca toată lumea - mușcând din ei cu poftă! Preparatul este servit regește, cu cuțit și furculiță, conform etichetei de la care majestatea sa nu se poate abate nici măcar atunci când nu o vede nimeni.

Din ce sunt preparați burgerii „regali”

Fostul bucătar regal a dezvăluit că regina Elisabeta adoră să mănânce burgerul cu sos de merișoare, dar că niciodată bucata de carne nu a fost pusă pe masa sa într-o chiflă, așa cum se servește orice burger „cinstit”.

„Mereu am făcut singuri burgerii, eventual din carne de căprioară vânată pe domeniul Balmoral sau din alt vânat. Eventual se pun în ei și merișoare, dar niciodată nu i-am servit la chiflă. Educația victoriană a majestății sale impune faptul că singurul lucru care se ia cu mâna și se duce la gură este ceaiul de după amiază. În familia regală se mănâncă burgeri, dar nu și chifle. Așa că îi mănâncă cu cuțit și furculiță”, a povestit Darren McGrady, angajat la palatul Buckingham din 1982 până în 1993.

El a gătit și pentru prinții William și Harry, dar și pentru prințesa Diana. Ce nu s-a servit, însă, niciodată în familia regală? Este preparatul pe care monarhul britanic îl disprețuiește, pur și simplu: pizza! În rest, la Buckingham se servesc o mulțime de preparate tradiționale englezești și franțuzești, care se află pe lista preferatelor celor din familia regală.