Băuturile fierbinți sunt pentru mulți dintre noi o rutină zilnică. Specialiștii atrag, însă, atenția, că există o legătură între expunerea repetată la temperaturi ridicate și cancerul esofagian.
Un studiu recent arată că băuturile fierbinți pe care aproape toți obișnuim să le consumăm au legătură cu apariția cancerului de esofag. Nu este vorba despre substanțe periculoase, ci despre arsurile pe care le provoacă la nivelul mucoasei gâtului, numite leziuni termice. Motivele de îngrijorare nu sunt atât de numeroase, însă probabil te vei gândi de două ori înainte să consumi o băutură fierbinte, de acum înainte.
Problemele apar în timp
Există băuturi pe care ar fi bine să le eviți? Răspunsul este clar: nu! Există, însă, o indicație a medicilor de a nu face abuz de băuturile prea fierbinți, care, în timp, pot provoca leziuni la nivelul esofagului ce pot degenera în cancer.
În 2019 un studiu susținea că se poate face o legătură între ceaiul fierbinte și riscul de cancer esofagian. Era vorba, însă, despre un grup reprezentativ de oameni din Iran, care consumau ceaiul la o temperatură de peste 60 de grade Celsius și care, din această cauză, prezentau un risc ridicat de carcinom scuamos esofagian, o formă frecventă de cancer de esofag.
Nu ceaiul este, însă, problema, potrivit cercetătorilor britanici, care au analizat rezultatele studiului din 2019 și au aprofundat lucrurile. „Riscul de cancer esofagian depinde de mai mulți factori, pe care tudiul nu i-a luat în calcul. Ei au ținut cont și de detalii precum statutul de fost sau actual fumător, dar nu și de cât fumau sau de cât timp fumau subiecții. Nici obiceiurile lor alimentare nu au fost analizate în detaliu, în conidțiile în care și acestea sunt un factor important în privința riscului de cancer esofagian”, susțin cei de la Cancer Research UK.
Aceștia susțin că nu ceaiul, în general, crește riscul de cancer de esofag, ci orice tip de băutură prea fierbinte, consumată prea des și timp îndelungat: „Dacă lași băutura să se răcească timp de câteva minute sau dacă adaugi un alt lichid rece în ea înainte de a o consuma, este puțin probabil ca riscul de cancer esofagian să crească”.