Suntem sfatuiti din toate partile sa consumam doi litri de apa pe zi, insa uitam ca, de cele mai multe ori, consumam si lichide si sub alte forme.
“Toate alimentele (cu exceptia uleiului) contin apa in proportii diferite, fructele si legumele fiind fruntase. Asa ca daca mancati ciorba, beti lapte sau iaurt, consumati fructe, legume, cafea, ceai, inghetata, veti avea suficiente surse de lichide in dieta. Mai adaugati la asta 2-3 pahare de apa, macar cate unul la fiecare masa si ati facut suma. Recomandarea cu 2 litri de lichide include si alimentele consumate in acea zi, asa ca nu va invinovatiti daca nu beti multa apa, ca atare", explica nutritionista Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.
“Ce-i prea mult strica, chiar si daca e vorba de apa.”
Nutritionista atrage atentia si asupra excesului de apa care ne poate pune sanatatea in pericol.
“Bineinteles ca e bine sa fii hidratat, sa bei suficienta apa. Dar de aici pana la a te forta zilnic sa inghiti 2 litri de apa ca atare, chiar daca nu simti nevoia, e un lucru gresit inteles. Sunt persoane carora nu le e niciodata sete, care nu transpira, al caror metabolism e "zgarcit" cu pierderea de lichide. Daca o astfel de persoana se obliga sa bea 2 litri de apa zilnic se va simti umflat, infiltrat, iar rinichii trebuie sa faca un efort ca sa elimine un exces de lichide pe care organismul nu l-a solicitat. “