Bucuresti Mall, gazduieste astazi, 24 aprilie a.c., un atelier de pictura pe oua gigant, organizat in parteneriat cu Organizatia Salvati Copiii. Evenimentul beneficiaza de sprijinul personalitatilor Andreea Raicu, Amalia Nastase, Andreea Esca si echipei revistei The One. Fiecare dintre invitati va picta si decora cele patru oua gigant pentru a atrage atentia asupra mortalitatii infantile din Romania.
Proiectul grafic al oualelor gigant de Paste care vor fi expuse in Bucuresti Mall este semnat de catre artistul plastic Vlad Turturica si echipa Incubator 107, o comunitate activa de artisti care gazduieste zilnic ateliere tematice in mansarda Traian 107 pentru a incuraja tinerii sa isi descopere noi hobby-uri intr-un mediu non-formal.
Un alt atelier de pictura va avea loc si la Plaza Romania, in parteneriat cu fundatia Hospice Casa Sperantei. Plaza Romania si Fundatia Hospice Casa Sperantei beneficiaza de sprijinul personalitatilor Andreea Raducan, Geanina Ilies, Andrei Duban, Raluca Hagiu si echipei revistei Unica. Fiecare dintre invitati va picta si decora cele cinci oua gigant impreuna cu copiii organizatiei. Acestea vor fi expuse pe toata perioada Sarbatorilor Pascale in centrul comercial.
Proiectul grafic al oualelor gigant de Paste care urmeaza a fi expuse in Plaza Romania poarta semnatura ilustratorului Giorge Roman, autor a numeroase proiecte de benzi desenate publicate in reviste de specialitate internationale precum „Comixiade comic”, „Illustrate your Life”, „Kus comics” si „Distorted mirror”.