Bucatarii Restaurantului Cullen din Houston, Statele Unite, au creat un meniu somptuos compus din aceleasi feluri de mancare care au fost servite acum un secol pe celebrul Titanic, chiar in seara in care vasul s-a scufundat. Finalul unei mese cu 10 feluri de mancare nu se lasa, insa, cu scufundarea vasului, dar cu siguranta va goli portofelul. Cina costa 12.000 de dolari.
Ce-i drept, decorul e de vis pentru ca masa se va servi intr-o incapere speciala - Macy's Table - suspendata de tavanul restaurantului, in care au loc doar 12 persoane.
In meniul special sunt incluse vinuri bune, un aperitiv cu carne de vita, branzeturi fine la desert si o sticla de brandy din anul 1900. Cina organizata de restaurantul american face parte dintr-o serie de evenimente dedicate implinirii a 100 de ani de la scufundarea Titanicului, pe 15 aprilie 1912.
Sursa: Newser.com