Ceremonialul aprinderii flacarii olimpice este unul dintre cele mai importante momente ale Jocurilor Olimpice. La fiecare patru ani, flacara este aprinsa de la razele soarelui in templul zeitei Hera din Olympia. Torta este apoi predata tarii organizatoare, unde se plimba prin cat mai multe localitati pentru a transmite mesajul jocurilor: “pace, unitate si prietenie”.
In acest an, Olimpiada va fi gazduita de Londra. Pana sa ajunga pe stadionul olimpic, torta va fi purtata, timp de 70 de zile, prin peste 100 de localitati britanice.
Jamie Oliver a purtat flacara in cea de a 50-a zi a stafetei, atunci cand aceasta a ajuns in orasul copilariei lui, Newport. In ciuda ploii puternice, mii de localnici au venit sa il sustina pe Jamie. Acestora li s-au alaturat sotia si copii bucatarului.
„Nu imi vine sa cred cat de tare ploua. Cu toate acestea, este minunat ca mi s-a oferit onoarea de a purta flacara in orasul copilariei mele. Traseul pe care o sa alerg incepe de langa scoala in care am invatat si se incheie la pub. Si acolo mi-am petrecut ceva timp”.
Daca vreti sa vedeti cum a fost atmosfera in acea zi, urmariti clipul de mai jos. O sa va racoriti un pic privind ploaia din Newport si probabil ca veselia afisata de localnici o sa va smulga macar un zambet :)