Seara spaniola
Umple frigiderul cu sticle de sangria, aprovizioneaza-te cu fructe proaspete si fii pregatit de distractie. Nici nu trebuie sa te gandesti la un meniu prea complicat. O mare tigaie umpluta cu paella va fi suficienta cat sa hraneasca multe guri flamande. In functie de preferintele invitatilor poti pregati doua tipuri diferite: cu fructe de mare si cu pui incercand retetele noastre.
Pizza night
Nu inseamna ca trebuie sa comandati pizza prin telefon, ci sa o faceti impreuna acasa. Invata sa faci aluat de pizza (ii gasesti reteta AICI) si framanta in cantitati mai mari ca sa poti stapani pofta tuturor. Il poti rula deja in discuri de diverse dimensiuni pe care sa le ai pregatite in frigider pentru invitati. Iti mai trebuie o gama variata de toppinguri (rosii, masline, porumb, sunca, bacon, mozzarella, branza cu mucegai, cascaval afumat, capere, ton, ciuperci) puse in mici recipiente din care lumea sa se serveasca si sa isi creeze propria pizza.
Prajituri si limonada
O dupa-amiaza de weekend va fi pretextul potrivit ca sa pregatesti mai multe prajituri si cativa litri de limonada si vei inveseli pe toata lumea. Alege retete simple pe aceeasi tema: prajituri cu fructe, prajituri cu ciocolata, prajituri cu crema, cupcakes sau alte delicii. Gasesti inspiratie in lista noastra de retete de dulciuri.
Citeste si : 3 bauturi fara alcool bune de pus langa orice meniu
Degustare de vin
Este genul de petrecere la care fiecare invitat poate aduce de acasa cate o sticla pentru degustare: Prosseco, sampanie, vin spumant, vinuri albe sau rosii, dulci sau seci. Totul e sa stabiliti de la inceput lista de cumparaturi a fiecaruia ca sa nu va treziti cu mai multe sticle din acelasi tip. Gazda trebuie sa asigure, insa, multe pahare si o selectie de branzeturi fine care sa mearga langa vinuri si cateva carnetele in care invitatii sa isi noteze impresiile despre bauturi.
Citeste si: Petrecere intre prieteni - afla cum sa organizezi o degustare de bere
Petrecere Marele Gatsby
Este in voga vara asta sa petreci ca in anii ’20, asa cum fac eroii din filmul Marele Gatsby. Nu iti trebuie nici vila somptuasa, nici priveliste de vis, ci numai chef de distractie cu parfum vintage. Poti sa iti faci invitatii sa se simta rasfatati cu multa sampanie, aperitive stilate (caviar, somon, masline scumpe, stridii) si jocuri de noroc. Pe lista de bauturi trebuie sa incluzi si cateva cocktailuri. Noi iti dam reteta pentru 3 bauturi clasice, printre care si cea preferata de scriitorul F. Scott Fitzgerald.