Cum beți whisky - cu gheață, cu apă sau simplu? Pentru început, cel mai bine este să îl beți așa cum vă place. Dar dacă v-ați întrebat vreodată sau v-ați angajat în discuții aprinse pe această temă, știința are răspunsul.

Dacă obișnuiești să îl bei cu apă, trebuie să știi că această băutură fină își pierde aroma. Nu va mai avea același gust autentic. 

După cum subliniază experții, este esențial să știți că în producția acestei băuturi există ceea ce se numește "tăiere". Un proces prin care unei bune părți a whisky-urilor cu un nivel de alcool între 40 și 46 de grade li s-a adăugat deja puțină apă. Astfel, dacă și tu mai adaugi apă, băutura ajunge să fie prea diluată. 

Acum, cercetările efectuate de o echipă de oameni de știință de la Washington State University, Michigan State University și Oregon State University au descoperit că diluarea cu mai mult de 20% de apă strică băutura.

Câtă gheață se pune într-un pahar de whisky

La acest raport, grupul de 20 de consumatori obișnuiți care au participat la studiu au fost mai puțin capabili să distingă whisky-ul de secară de Bourbon sau whisky-ul scoțian single malt de cel de amestec. Potrivit cercetătorilor, 3 picături de apă sau un singur cub de gheață reprezintă modul optim de a servi un whisky.

"Când ajungi la un raport de 60/40 între whisky și apă, participanții nu mai disting whisky-urile între ele, încep să miroasă la fel, iar asta nu este ceea ce cauți", a declarat Tom Collins, autorul principal al studiului și profesor la Universitatea de Stat din Washington, pentru The Telegraph.

Pierderea nuanțelor de aromă a avut loc în diferitele tipuri de whisky, dar nu și între ele. Astfel, prea multă apă face ca un whisky scoțian de calitate superioară să nu se poată distinge de o alternativă ieftină. Dar nu face ca un whisky scoțian bun să semene cu un bourbon american.

Analizele chimice au arătat că aromele afumate ale unui whisky dispar rapid în prezența apei și sunt înlocuite de arome fructate mai generice. În cazul bourbonilor, notele de vanilie și de stejar se schimbă cu aromele de porumb și de cereale ale culturii din care sunt făcute. 

Drept urmare, oamenii de știință spun că soluția este să folosiți un cub de gheață cât mai mare și să sorbiți regulat, pentru a încetini cât mai mult posibil viteza de topire.

foto: Shutterstock

Tags: whisky