Ciocolata e de multe ori prietenul nostru cel mai bun după o zi grea. Are un gust delicios și ne face să ne simțim mai bine, în doar câteva minute. Specialiștii recomandă cu tărie ciocolata neagră, în defavoarea celei cu lapte.
Un grup de cercetători, de la Universitatea de Stat din Seul, au constatat că adulții care au mâncat câte 10 grame de ciocolată neagră, cu un conținut de 85% cacao, de trei ori pe zi, au avut o stare de spirit mai bună. Rezultatele colectate au arătat că procentul foarte mare de cacao din ciocolata neagră a avut o influență pozitivă în cazul stărilor emoționale negative.
Ciocolata neagră are un uşor efect euforizant. Conținutul mare de cacao are capacitatea de a stimula producţia în organism a unor neurotransmiţători care ne conferă o stare de bine.
De ce să consumăm ciocolată neagră?
Ciocolata neagră, cunoscută și sub denumirea de ciocolată amăruie, este făcută din unt de cacao pur, care conține mai mulți antioxidanți fenolici decât majoritatea alimentelor. Cu cât conținutul de cacao este mai mare în ciocolată, cu atât aceasta este mai sănătoasă.
Consumul unei bucăți de ciocolată amăruie poate reduce nivelul de stres. Un consum moderat de ciocolată neagră ar putea îmbunătăți calitatea vieții generale.
100 gr. de ciocolată neagră cu 70-85% cacao conţine:
• 11 gr. fibre
• 67% din necesarul zilnic de fier
• 58% din necesarul zilnic de magneziu
• 89% din necesarul zilnic de cupru
• 98% din necesarul zilnic de mangan
• potasiu, fosfor, zinc şi seleniu.
Ciocolata neagră, un medicament natural
Consumul de ciocolată neagră în viața de zi cu zi influențează stările fiziologice și psihologice.Antioxidanţii, cât şi fibrele din cacao fermentează în zona finală a tractului digestiv, ceea ce eliberează proprietăţile benefice în corp. Praful de cacao stimulează producţia de bacterii bune în colon.
În cadrul unor cercetări amănunțite, ciocolata neagră a fost comparată cu medicamentele pentru reducerea tensiunii arteriale ca eficienţă.
Ciocolata amăruie previne diabetul. Polifenolii, substanţele benefice care se regăsesc din belşug în ciocolata neagră, sunt extrem de utili şi în reglarea sensibilităţii la insulină.
Oamenii de știință recomandă 30 de grame de ciocolată neagră pe zi.
Foto shutterstock.com