1. Cele 3 portii de lactate pe zi
Calciul este crucial pentru cresterea copiilor. Oasele lor au nevoie de calciu in aceasta perioada in care dezvoltarea este accelerata. De aceea, e important sa iti obisnuiesti copilul sa consume 3 portii de lactate pe zi. Ca sa nu se plictiseasca de aceleasi cereale cu lapte si iaurt simplu, poti sa le imbraci in forme care sa ii atraga mai mult pe cei mici, tentati de produsele de la fast-food. Astfel, poti ascunde o portie zdravana de branza intr-o tortilla alaturi de ton si legume, pe care sa o servesti langa un shake cu banane facut in casa, si vei avea doua portii dintr-un foc.
2. Fa din micul dejun un obicei zilnic
Si pentru tine, pentru ca esti cel mai bun exemplu pentru cei mici, si pentru copii. O masa satioasa la prima ora le va tine nu numai de foame, ci le va da energie si putere de concentrare. Pentru diminetile prea incarcate te poti limita la iaurt sau lapte cu cereale, dar le poti pregati de seara mini-sandvisuri cu felii de ou fiert, crema de branza pe paine integrala, biscuiti facuti in casa langa o cana de lapte cu cacao, shake-uri de fructe sau burritos cu ou si avocado.
3. Scapa de monotonie in pachetelul de la scoala
Aceleasi sandvisuri cu sunca si cascaval ii pot plictisi si pe oamenii mari, dar mai ales pe copii. Cu cat mancarea e mai variata, cu atat o vor placea mai tare. Le poti pune la pachet unele mai arataoase. Iti dam idei aici.
Citeste si: Bento - mancarea pentru copiii mofturosi si parintii mancaciosi
4. Lasa-i pe cei mici sa gateasca alaturi de tine
Copii sunt curiosi si cu siguranta vor fi incantati sa afle mai multe despre cum se pregateste ceea ce urmeaza sa manance. Lasa-i sa te ajute sa pregatesti o salata sau un sandvis. Lasa-i sa te ajute sa cantaresti ingredinete atunci cad faci o prajitura. Lasa-i sa mearga la cumparaturi si sa aleaga fructe si legume pe care vor sa le manance si vei fi surprins ca in curand vor renunta la poftele de dulciuri concentrate, sucuri la pet si pungi cu sticksuri.
5. Mancati in familie
Mesele in familie sunt asociate de cercetatorii de la Harvard cu un stil de viata sanatos. Studiul facut in anul 2000 a aratat ca aceia care mananca impreuna cu familia in fiecare zi sau aproape in fiecare zi consuma cantitati mai mari din nutrientii importanti: calciu, fier, fibre, vitamine si lasa deoparte grasimile. Explicatia este simpla. Mesele in familie inseamna de cele mai multe ori mancarea pregatita acasa si mai rar preparate fast-food. In plus, atunci cand trebuie sa imparti si cu altii o tava de prajituri nu vei mai putea sa consumi de unul singur jumatate din ea.
Citeste aici mai multe despre beneficiile mesei in familie.