Intr-o rezolutie adoptata in ianuarie 2012, Parlamentul European se arata ingrijorat de cantitatea imensa de alimente pe care populatia din cele 27 de state membre o arunca la gunoi in fiecare an si cerea Comisiei Europene masuri urgente pentru a preveni acest fenomen.
Rapoartele Comisiei estimau ca, in fiecare an, se arunca la gunoi aproximativ 89 de milioane de tone de alimente, adica 179kg pe cap de locuitor, iar previziunile arata ca in mai putin de un deceniu aceste pierderi vor ajunge la 126 de milioane de tone, daca nu se ia nicio masura preventiva. Schimbarile pot incepe, insa, de la fiecare dintre noi. Nu trebuie prea mult efort ca sa salvam de la cos o buna parte din mancare daca fiecare ar urma cateva reguli simple pentru a preveni pierderile. Si nu numai atat. Deseurile menajere elibereaza si metan, un gaz cu efect de sera care polueaza si mai mult atmosfera si distruge stratul de ozon al planetei. Daca te-am convins, te provocam sa incerci planul nostru in 9 pasi.
1. Cu ochii pe cosul de gunoi
Fa un exercitiu simplu timp de o saptamana. Urmareste cu atentie ce si cat arunci la gunoi din frigider si camara pe parcursul unei saptamani. Ceea ce vei vedea ar trebui sa te puna pe ganduri. Daca vei observa ca mai mult de jumatate din ceea ce cumperi ajunge la gunoi, vei fi de doua ori mai motivat sa iti schimbi comportamentul. Daca salvarea planetei nu te impresioneaza, macar bugetul tau ar putea sa te faca sa economisesti mancarea.
2. Scrie totul pe hartie!
Nu pleca la cumparaturi fara o lista cu ce ai nevoie. Asa vei evita situatia in care, desi mai aveai acasa o sticla de otet, mai cumperi una cuprins de euforia de a vedea o marca noua pe raft, la magazin. Verifica dulapurile si camara inainte sa pleci si cumpara doar ce ai nevoie.
3. Nu te abate de la plan!
Daca ti-ai facut lista, atunci nu ceda tentatiilor. Nu te lasa prada ofertelor, discounturilor si promotiilor. Nu ai nevoie de a treia cutie de suc doar pentru ca platesti 3 la pret de 2. In plus, regula de aur spune ca nu e bine sa faci cumparaturi pe burta goala pentru ca vei pleca de la magazin cu mai multe alimente decat ai nevoie.
4. Cantitatea potrivita
Estimeaza cantitatile in functie de cati membri are familia ta. Daca esti singur, gandeste-te bine inainte sa cumperi un kg de cascaval pe care sa nu reusesti sa il consumi inainte sa mucegaiasca in frigider. Mai bine cumperi produse vrac decat pe cele preambalate. Astfel vei putea sa ceri exact cantitatea de care ai nevoie, iar partea buna e ca poti incerca mai multe sortimente.
5. Temperatura optima in frigider
Seteaza frigiderul la temperatura corecta. Majoritatea alimentelor trebuie sa fie depozitate la temperaturi intre 1 si 5 grade Celsius. Daca va fi cu cateva grade mai sus, se vor strica mai repede si va trebui sa le arunci la gunoi. In plus, pe masura ce cumperi produse noi, pune-le mai in spate pe rafturile din frigider si scoate la inaintare ce ai cumparat saptamana trecuta. Asa nu vei uita de ouale mai vechi si nici de smantana inainte sa treaca de termenul de valabilitate.
6. Minimizeaza pierderile
Daca ai cateva fructe care s-au inmuiat si si-au pierdut fermitatea, nu inseamna ca s-au stricat. Poti sa faci din ele sucuri naturale, smoothies sau o prajitura. Nici legumele care dau semne ca isi pierd din prospetime nu trebuie sa fie aruncate. Un morcov usor stafidit poate ajunge intr-o supa, iar rosiile mai moi intr-un sos de paste. Painea mai veche de o zi poate fi transformata in crutoane sau pesmet. Solutii exista, nu trebuie decat sa cauti cartea de bucate.
7. Reinventeaza feluri noi cu ramasitele de la cina
Primul impuls este sa pui la gunoi resturile unei fripturi racite in tava, legumele fierte ramase de la pranz sau alte ramasite ale festinului anterior. Cauta solutii sa le incorporezi in alte retete. De pilda, carnurile din fripturi poti fi folosite la sandvisuri sau la sosuri pentru paste.
8. Nu fii lacom!
Invata sa mananci in portii mai mici si acasa, si la restaurant. Stii bine ca nu evei reusi sa termini si supa si friptura? Atunci nu le comanda pe amandoua. Gatesti doar pentru tine? Atunci nu fierbe o oala mare de paste.
9. Congeleaza
Daca ai cumparat in cantitati mari, invata sa portionezi si sa pui la pastrare in congelator. Astfel vei putea mentine produsele proaspete mai mult timp. Chiar si mancarea gatita poate fi pastrata la congelator si decongelata in portii mici inainte de masa.