Doamna Irina Orza din Bistrita - sau buni Nina, cum ii spun cei din familie si apropiatii - abia asteapta lunile mai si iunie, pentru ca trandafirii din gradina proprie sa infloreasca, ca mai apoi sa le culeaga petalele si sa le transforme intr-o dulceata apreciata de toti cei care au gustat-o.
Reteta pentru aceasta dulceata nu contine decat cinci ingrediente si este una accesibila ca pret pentru toate gospodinele.
"Se aleg petale de trandafir, foarte, foarte parfumate, rosii, care se curata de partea alba de langa tulpina. Se trec apoi printr-un jet de apa rece si se lasa un pic la zvantat. Pentru 250 grame de petale, este nevoie de un litru de apa, 1 1/4 kilograme zahar, o jumatate de lingura de sare de lamaie si o lingurita de zeama de la o lamaie. Apoi se freaca petalele cu sarea de lamaie. Se fierbe apa cu zaharul, se adauga petalele, apoi sucul de lamaie. Se fierb pana se leaga, cam vreo 45 minute, iar petalele sunt tari", spune buni Nina.
Dulceata astfel rezultata se toarna in borcane sterilizate, inchise cu capac sau acoperite cu celofan, si reprezinta un desert extrem de aromat, numai bun de servit vara, in gradina, alaturi de un pahar de apa rece sau de limonada.
Sursa: Agerpres