Timp preparare:
1h
Dificultate:
mediu
Bucatarie:
Marocana

Bucataria marocana este plina de surprize si chiar si o tocanita banala capata arome exotice. Lamaia ii da savoare, alaturi de ghimbir. La origini acest fel de mancare se pregateste in ceaun, dar in cazul in care nu il ai in bucatarie poti folosi si o tigaie larga. Secretul pentru un sos gros si gustos este sa nu adaugi niciun strop de apa in timpul fierberii si sa lasi sosul sa scada pana cand ceapa se inmoaie si e usor de zdrobit cu lingura.

Metoda de preparare

Spala carnea de pui si lasa-o sa se scurga.

Stoarce scul de la o lamaie si taie cea de-a doua lamaie in 8 felii.

Incinge uleiul intr-o tigaie la foc mediu. Caleste ceapa taiata solzisori cu sare si piper pana cand devine aurie. Adauga cateii de usturoi zdrobiti, boia de ardei, chimen si ghimbir si caleste in continuare 1-2 minute.

Toarna supa de pui si lasa amestecul sa dea in clocot.

Condimenteaza bucatile de pui cu sare si piper si pune-le in tigaie impreuna cu feliile de lamaie.

Acopera cu un capac si lasa la fiert pe foc mic 25-30 de minute pana cand carnea este fiarta.

Scoate bucatile de carne pe un platou, adauga sucul de lamaie stors in prealabil si maslinele intregi si lasa la fiert inca 5 minute pana cand sosul incepe sa se ingroase. Mai adauga sare si piper daca este nevoie si opreste focul.

Serveste puiul cu sos fierbinte, decorat cu felii de lamaie si masline si garnitura de cartofi copti.