Timp preparare:
< 1h 30min
Dificultate:
mediu
Bucatarie:
Britanica

Scriitorul Arnold Bennett a fost unul din putinii pamanteni care se poate lauda cu o mancare ce ii poarta numele. Bucatarii Hotelului Savoy din Londra i-au creat un fel de mancare special pentru zilele pe care le-a petrecut acolo: o omleta cu eglefin afumat (un peste oceanic foarte popular in Marea Britanie si SUA), parmezan si smantana. Se spune ca i-a placut atat de mult incat a cerut sa ii fie gatita peste tot pe unde a calatorit.

Omleta Arnold Bennet a ramas in meniul hotelului Savoy de aproape un secol, iar celebrul bucatar Gordon Ramsay care detine, acum, restaurantul hotelului nu putea sa nu pastreze reteta. A inventat, insa, un fel special pornind de la aceleasi ingrediente, iar in cinstea oaspetelui de seama i-a daruit acelasi nume: Arnold Bennett. Sufleul Arnold Bennet poate fi un fel principal la cina sau un aperitiv pentru petrecere.

Metoda de preparare

Pregateste clatitele din primele 3 ingrediente si prajeste-le in ulei de flaorea soarelui. Ar trebui sa obtii 4-6 clatite, in functie de marimea tigaii in care le prajesti.

Indeparteaza pielea de pe peste si pune fileurile impreuna cu ceapa, laptele si frunza de dafin intr-o tigaie adanca. Pune deasupra o jumatate de lingurita de unt. Fierbe-le impreuna pana cand laptele clocoteste.

Ia tigaia de pe foc si lasa amestecul sa se raceasca timp de 7 minute. Acum poti sa scoti pestele si sa strecori laptele fiert intr-o cana.

Rupe cu mana fileul de peste in fasii. Inmoaie untul intr-o tigaie si cerne deasupra jumatate din cantitatea de faina, amestecand cu o lingura de lemn. Nu te opri din amestecat pentru ca risti sa faca unele cocoloase.

Fierbe untul cu faina timp de un minut la foc mic, iar apoi adauga si restul de faina, repetand operatiunea. Toarna putin cate putin laptele, in care a fiert pestele, si incorporeaza-l in amestecul cu faina.

Toarna acest sos alb intr-un bol si incorporeaza in el galbenusurile de ou. Gordon Ramsay spune ca se incorporeaza mai bine daca sosul este cald. Amesteca si 2/3 din cantitatea de branza Gruyerre rasa, care se va topi in sosul cald.

Cu o lingura de lemn, incorporeaza fasiile de peste in acest amestec si condimenteaza cu sare si piper.

Bate separat albusurile spuma si incorporeaza-le in amestecul cald pentru sufleu. Ar fi ideal sa ai mai multe tavite mici din sticla sau ceramica termorezistente de acceasi dimenisune (20x11 cm), in care sa pui cate o clatita. Daca nu ai asa ceva, foloseste o tava mai mare, tot din ceramica, dar iti va fi mai greu sa umpli clatitele.

Unge tavile cu unt si aseaza in fiecare cate o clatita, astfel incat marginile clatitei sa fie in afara tavii. Toarna din amestecul de sufleu in fiecare clatita in mod egal. Acum impacheteaza marginile clatitei una peste alta.

Fierbe smantana de gatit in care sa incorporezi cantitatea ramasa din branza Gruyerre, dupa ce ai luat smantana de pe foc. Toarna deasupra clatitelor impaturite si presara parmezan ras.

Coace-le in cuptorul preincalzit la 190C/ gaz treapta 5, timp de 15 minute, pana cand sufleul se umfla iar deasupra se formeaza o crusta aramie.