Originară de pe continentul american, a fost introdusă în Europa de către conchistadorii spanioli. Cu toate acestea, nu a fost cultivată în scopuri alimentare până în secolul al XVIII-lea, când a început să devină foarte populară pentru gustul și versatilitatea sa.

O cercetare condusă de Dr. David Murcia-Lesmes, cercetător în domeniul științei alimentelor și nutriției, arată cum roșiile "pot juca un rol clinic favorabil în prevenirea și tratamentul hipertensiunii arteriale", o problemă majoră de sănătate.

Roșiile: esențiale pentru reducerea riscului de hipertensiune arterială

Cercetarea, publicată în European Journal of Preventive Cardiology, arată că consumul zilnic de o roșie sau de produse pe bază de roșii, reduce cu 36% riscul de hipertensiune arterială.

Pentru a ajunge la această concluzie, autorii au întrebat 7.056 de participanți, dintre care 82,5% erau hipertensivi, cât de multe roșii consumau în fiecare zi. Astfel, au existat persoane care mâncau mai puțin de 44 de grame pe zi, cele care mâncau între 44 și 82 de grame pe zi, între 82 și 110 grame și cele care consumau mai mult de 110 grame în fiecare zi.

Concluzia a fost că persoanele care au consumat o cantitate "intermediară" de roșii, adică între 44 și 82 de grame pe zi, și-au redus tensiunea arterială, atât diastolică (măsurată în timpul repausului dintre două bătăi ale inimii), cât și sistolică (măsurată în timpul bătăilor inimii).

De ce are roșia această "putere"? 

Totul s-ar putea datora conținutului ridicat de licopen, un carotenoid care dă culoarea roșie caracteristică a unor fructe și legume, cum este cazul roșiilor, și care este un puternic antioxidant. În plus, această componentă blochează și producția de angiotensină, care reglează tensiunea arterială.

"Conform rezultatelor noastre în cazul hipertensiunii, un aport ridicat de licopen îmbunătățește sănătatea cardiovasculară la participanții mai în vârstă și supraponderali, reducând riscul de accident vascular cerebral", subliniază cercetarea.

foto: Profimedia

Tags: rosie