Plăceri culinare ciudate s-au văzut peste tot şi nu sunt puţini cei care au pofte pe care alţii le-ar putea considera cel puţin bizare. Weston Rowe, un bărbat de 39 de ani din Nebraska (SUA), întrece, însă, orice imaginaţie.
De ce a decis să mănânce doar carne crudă
Weston Rowe se afla în căutarea unei diete care să îl facă să se simtă mai bine în corpul său. Nu voia să slăbească, ci să scape de senzaţia de "ceaţă" permanentă, de lipsa de energie şi de eczemele care îi invadaseră corpul. Aşa a ajuns să mânânce doar carne şi produse de origine animală crude şi, după 3 ani de "dietă", nici nu se gândeşte să îşi schimbe obiceiurile alimentare.
Deşi specialiştii atenţionează că alimentaţia cu carne crudă prezintă un risc ridicat, deoarce aceasta poate fi contaminată cu diverse bacterii, între care E.Coli sau Salmonella, Weston spune că nu a fost nici pe departe bolnav, deşi a consumat sute de kilograme de pui crud. El îşi procură carnea de vită, ficatul, puiul, ouăle şi alte organe de animale de la ferme locale, de unde, de dragul diversităţii, cumpără şi produse lactate; fructele pe care le consumă sunt din propria grădină.
Cum se simte după trei ani în care a mâncat doar carne crudă
"Sunt într-o stare mult mai bună atât fizic, cât şi mental. Nu m-am simţit niciodată mai sănătos", spune Weston Rowe.
Planul său a fost până acum eficient şi nu se teme de Salmonella. El spune că dacă până acum nu s-a îmbolnăvit, nu are niciun motiv să se teamă, mai ales că îşi procură hrana din surse sigure: "Este un plan alimentar controversat, dar eu cred că în carnea crudă este un echilibru natural de bacterii, care funcţionează simbiotic cu corpul nostru, cu un scop anume. Toxiinfecţia alimentară apare, de obicei, atunci când găteşti doar parţial carnea, ceea ce produce o mutaţie în bacterii şi de aici efectul toxic. Eşti mai în siguranţă dacă mănânci carne gătită bine, complet, sau carne crudă".
Cât îl costă să mănânce doar carne crudă? Aproape 140 de dolari pe săptămână. Probabil la fel de mult cât l-ar fi costat să mănânce normal: "Este o sumă corectă pe care o plătesc pentru a mânca cele mai bune şi hrănitoare alimente. De fapt, echivalează cu suma pe care o cheltuiam pe junk food".
Avertismentul specialiştilor
Pentru cei care ar putea fi tentaţi să adopte un regim alimentar similar cu al lui Weston Rowe, specialiştii au un mesaj: "Nu le-am recomanda niciodată oamenilor să mănânce pui care nu este gătit bine. Există un risc prea mare de intoxicaţie alimentară".
Carnea crudă şi carnea de pasăre pot fi contaminate cu E.Coli, Salmonella si Campylobacter, microorganisme ce pot provoca febră, diaree şi vărsături. Cu toate acestea, Weston nu vrea să renunţe nici în ruptul capului la dieta sa; iar ficatul de pui crud rămâne mâncarea sa favorită, urmat în top de carnea de vită şi creierul de oaie: "Este probabil cea mai bună aromă de ficat pe care am încercat-o şi îl aştept mereu cu nerăbdare când îl am la prânz sau la cină. Este greu să le explic altora aromele şi gusturile. Nu ai cum să înţelegi până nu guşti". Singurul lucru gătit pe care îl mănâncă din când în când este cartoful copt.