Coliva, desert ritual
Grâul zdrobit, apoi fiert îndelung (pentru a trece prin ceea ce se numește „chinul plantelor”, un proces de prelucrare regăsit și în textul Plugușorului și care e asimilat calvarului lui Isus) se îndulcește puternic, devenind o hrană sățioasă, energizantă. Nuca din belșug face din amestec o prăjitură incomparabilă, la care gospodinele adaugă mirodenii, pesmet pe deasupra și un praf de cacao.
Semnificația și rostul colivei?
Coliva este specifică ortodoxiei – lumii creștine a Mediteranei Orientale. Ea se face din grâu curat, semănat numai într-o anumită perioadă a anului, și nu din făină, ci din bobul purtător al tainei vieții – simbol al reînvierii.
"Tot acest efort al comunității celor vii („Biserica luptătoare”, în terminologia ortodoxă) e menit să salveze sufletele morților („Biserica biruitoare”), care nu mai pot repara singuri răul făcut în timpul vieții", explică Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, din Bucureșți.
Mâncând colivă și aprinzând o lumânare pentru morți, le dăruim gânduri bune și lumină. Ele îl vor determina pe mort să aspire spre Dumnezeu (care, în accepțiunea creștină, este tocmai iubire și lumină), iar acesta este scopul pomenilor.
Despre originile colivei (cuvânt de sorginte greacă) există numeroase legende populare, care o datează pe vremea împăraților Dioclețian (245-312 d.Hr.) sau Iulian (361-363 d.Hr.), cunoscuți pentru politică lor anticreștină, și îl prezintă drept „inventator” pe Sfântul Toader.
Coliva este adusă la:
• înmormântare;
• slujbele de pomenire ale morţilor (parastase);
• slujbe pentru cinstirea şi pomenirea praznicului sau a sfinţilor sărbătoriţi în acea zi;
• pomenirea morţilor care poartă numele acelor sfinţi.
Rețetă de colivă a monahilor de la Sfântul Munte Athos
Monahii athoniți pun grâu strivit în apî pentru a se umfla. Îl fierb, apoi după jumătate de orî strecoară apa, punându-l din nou la fiert în a doua apă până când grâul înflorește, iar zeama devine cleioasă. Adaugă apoi puțină sare.
După aceea spală grâul cu apă rece, pentru a nu se mai lipi, și-l așază pentru a se zvânta.
Cu două-trei ore înainte de Sfânta Liturghie, cel responsabil de colivă ia pesmet, cât încape într-o palmă, sfărâmat foarte bine, și-l adaugă în colivă, pentru a absorbi umezeala, conținutul rămânând uscat. Mai apoi pune grâul într-un ciur pentru a se strecura pesmetul. Astfel, grâul este deja pregătit. Îl întinde pe platou și pe deasupra așază zaharul (nu pudră, ci cristalin), însemnând grâul în semnul Sfintei Cruci cu zahăr colorat cu scorțișoară. Dacă vrea, poate amesteca dinainte grâul cu alune fărâmițate. La coliva pentru sărbători cu priveghere se adaugă nuci fărâmițate, cuișoare presate, chimen. În loc de nuci, la unele mănăstiri, se pun alune prăjite fărâmițate și în locul cuișoarelor, scorțișoară.
Pentru picturile de pe colivă se folosește cu un chibrit sau vârful de lemn al unei pensule de pictat. Se realizează schița icoanei după un șablon găurit pe care se așază zahărul. Procedeul se poate repeta cu o altă culoare (zahăr multicolor), pentru a ieși în cele din urmă chipul Sfântului ca o pictură.
Când este prăznuire, de obicei este pictat ctitorul sau Sfântul în numele căruia este închinată biserica mare a mănăstirii, ca de exemplu Sfântul Atanasie Athonitul la Marea Lavra, Sfântul Ioan Botezătorul la Manăstirea Dionisiou.
Foto shutterstock.com