Combinarea vinului cu apa minerala este o optiune foarte des intalnita in randul romanilor. Unul din cei mai buni somelieri romani iti da insa cateva argumente pentru care ar trebui sa renunti la acest obicei.
“Este gresit sa bem sprit. Daca vrei sa bei un cocktail revigorant, bazat pe vin cu apa minerala nu e neaparat cel mai gresit lucru. Il bei inainte de masa, din cand in cand. Dar n-o face ca regula si nu-l bea doar in varianta asta. Daca bei un vin, lasa-i aromele, nu-l dilua. Punandu-i apa minerala, nu-i vei imbunatati gustul, dimpotriva”, spune somelierul Marius Danciu de la crama hotelului de 5 stele Privo.
Un alt motiv pentru care somelierul nu recomanda combinarea vinului cu apa minerala este urmatorul: dioxidul de carbon deshidrateaza.
“E foarte important –acesta este al doilea motiv pentru care nu e bine sa bem sprit: dioxidul de carbon din apa deshidrateaza. A doua zi vei suferi de mahmureala. Este dovedit stiintific”, mai spune el.
In schimb, atunci cand iti comanzi un pahar de vin, comanda-ti neaparat si un pahar cu apa plata, te sfatuieste somelierul.
“Atunci cand bei vin, hidrateaza-te intodeauna. Niciodata nu trebuie sa lipseasca apa plata de langa paharul cu vin.”
Atentie si la vinurile dulci, care, daca nu sunt vinificate corect, iti fac mult rau si provoaca o mahmureala de zile mari. “Vinurile dulci au si ele rolul lor. Ma refer la un vin corect facut dulce. De cele mai multe ori il bei la desert, insa poti la fel de bine sa-l bei la un aperitiv, cu un parfait de ficat sau cu un foie gras.”