“As vrea sa pot da inapoi steaua”, a declarat Supinya, in varsta de 72 de ani, pentru site-ul Eater. “Foarte multi oameni vin doar sa vada locul si sa faca poze, nu neaparat sa manance”, a continuat bucatareasa thailandeza, celebra pentru imaginea pe care o afiseaza: poarta ochelari de schi si un fes negru atunci cand gateste, ca sa-si protejeze ochii si parul.
Cand ghidul Michelin a debutat oficial in Bangkok, in decembrie 2017, Raan Jay Fai, localul modest in care gateste Supinya, s-a numarat printre cele 17 restaurante din oras care au primit cel putin o stea Michelin.
Presiunea mentionarii in ghid a inceput sa-si faca simtita prezenta inca din primele saptamani. Una dintre fiicele Supinyei a fost nevoita sa renunte la job-ul ei de zi cu zi si sa lucreze in local. Tot ea a declarat pentru Eater ca mama ei, care lucreaza in bucatarie timp de 11 ore in fiecare zi (mai putin duminica), a inceput sa oboseasca mai usor de cand numarul clientilor a crescut.
Pentru o masa la Raan Jay Fai, clientii pot astepta acum chiar si doua ore. Localul numara in jur de 10 mese, iar Supinya gateste singura, in timp ce fiicele ei sunt responsabile pentru partea de servire.
O portie de taietei cu fructe de mare la Raan Jay Fai costa in jur de 13 dolari, faimoasa omleta cu crab, aproximativ 25 de dolari, iar cel mai scump preparat din meniu este o portie de taietei cu scoica Abalone, care ajunge la aproape 300 de dolari. Chiar si dupa intrarea in ghidul Michelin, preturile au ramas neschimbate, desi cheltuielile au crescut odata cu cererea. “Daca as fi ridicat preturile, mi-as fi pierdut clientii”, a declarat Supinya pentru Eater.
Supinya Junutsa nu este singurul bucatar care a declarat ca ar vrea sa i se retraga steaua Michelin. Anul trecut, Sebastian Bras, detinator de trei stele Michelin, a sustinut public ca nu vrea sa fie inclus in urmatorul ghid pentru ca nu isi mai permite sa fie destul de creativ in bucatarie. Un alt bucatar francez, Jerome Brochot, a cerut sa i se retraga steaua deoarece cheltuielile restaurantului sau erau prea mari.