Este primul shotbar din capitala, deschis doar 3 zile pe saptamana, cand e cea mai mare distractie in Centrul Vechi. Design-ul si amenajarea barului sunt menite sa gazduiasca, in stilul unei statii de tren, cele doua zone principale: statia de prima alcoolizare, urmata de statia de reabilitare. Astfel, tabela de „Plecari” afiseaza meniul de alcoolizare cu care petrecaretii isi pot incepe viata de noapte, pentru a ajunge pregatiti de petrecere in localurile preferate din Centrul Vechi. La capatul barului, tabela de „Sosiri” afiseaza meniul de reabilitare, cu bauturi revigorante pentru toti cei care se intorc de la petrecere si vor sa isi recapete energia pentru a doua zi.
Alcoolizare cu shot-uri pe baza de esente tari
Pentru baieti, spiritul de petrecere ia forma shot-urilor cu personalitate puternica, precum: Drift, Downtown, Fireball, Hot Worm, pe baza de tequila, vodka, gin, whisky si esente tari. Pentru fete, cheful de petrecere se asaza in paharele mici umplute cu bauturi dulci-fructate si lichioruri parfumate, in shot-uri ca: Melon ball, Pornstar, ABC sau Hot Chocolate. Bauturi ispititoare se regasesc si in varianta destinata cuplurilor, in shot-urile duo precum: Flirtini, Nasu’ si Nasa, Dragoste in Romania – servite in recipiente inedite, „pentru el” si „pentru ea”.
Reabilitare cu bors, zeama de varza si castraveti murati
Shoteria a creat si o zona speciala de reabilitare, cu rolul de a-i intampina cu bauturi revitalizante pe cei care se intorc dupa o noapte de distractie in oras. Astfel, la finalul serii, tabela „Sosiri” ghideaza calatorii din Centrul Istoric, intorsi de la petrecere, catre statia de reabilitare. Aici, plantele naturale si cismeaua cu apa filtrata alcalinizata sunt principalele elemente de decor care incurajeaza repaosul si refacerea.
Meniul, dezvoltat alaturi de specialisti in nutritie, este alcatuit din remediile clasice impotriva mahmurelii, potiunile speciale Shoteria si bauturile proaspete si naturale, cu multiple proprietati reparatoare. Cei care iubesc distractia isi pot recastiga tonusul si energia cu bors, zeama de varza si castraveti murati – la 5 lei shot-ul.
Meniul de reabilitare contine si Licoarea casei (o formula pe baza de ghimbir si armurariu, planta regeneratoare), alaturi de Green Shot (shot alcalinizant din iarba de grau proaspat stoarsa si spirulina), Ginger Shot (energizant detoxifiant pe baza ghimbir proaspat cu mar verde), Matcha Shot (energizant din extract de ceai verde si lapte de migdale), dar si fresh-uri hidratante si vitaminizante: Gingerata, Coolcumber, Marcov, Apa de cocos proaspata, Smoothie cu lapte de cocos si argila si renumitul Kombucha Ice Tea.
Adresa: Strada Selari 17, Bucuresti
Program: Joi, Vineri, Sambata, 21:00 – 5:00
Facebook: Shoteria