Meseria mea, pasiunea mea
"Am ales Mediterana din dragoste pentru soarele din Sudul Frantei, care atat de calduros m-a primit.
Nascut la Vouziers, un oras micut din nordul Frantei, situat la 200 de kilometri de Paris, am decis sa rup traditia familiei de a lucra in domeniul transporturilor pentru a imbratisa o meserie „a papilelor gustative”.
Influentat de felul in care gateau mama mea si bunica mea, am stiut foarte repede ca „universul oalelor” va fi al meu. Tatal meu mi-a insuflat valoarea muncii, rigoarea si modestia.
Ucenicia mea a inceput intr-un sat mai putin cunoscut din apropiere de Nisa, Saint Martin Vésubie, in bucataria domnului Poillot, unde in mod oficial am taiat legaturile cu zona mea natala, regiunea Ardennes.
Ghidat de Chef-ul Alain Gigant, Chef la Hotel du Club à Cavalière am prins gustul acestor arome provensale cu accente insorite.
Amandoi m-au facut sa abandonez untul in favoarea uleiului de masline de care am fost cu totul
Dupa ce mi-am slefuit identitatea in mai multe locuri, Marsilia a fost locul in care am gasit o adevarata Familie.
Chef executiv la Sofitel Luxury Marseille Vieux Port de 20 de ani ; Maitre Cuisinier de France si membru al Academiei Culinare Franceze, seman in mod ciudat cu acest oras, fara indoiala cosmopolit, cu un caracter impetuos, dar mereu generos si sensibil.
Pentru ca in sinea mea sunt un hedonist, masa constituie pentru mine un moment de placere, de convivialitate si schimburi, punctat in mod delicios de momente pretioase…
Evenimentele de promovare culinara pe care am sansa de a le efectua pe diferite continente, imi aduc bucurie, fericite si descoperiri de culturi si gusturi diferite.
Sunt mandru sa duc, in valizele mele, frumoasa Provence. De asemenea, sunt mandru sa port cu mine in calatorii aceasta bucatarie a soarelui, a culorii, a gustului, care vorbeste in felul ei de frumoasa noastra regiune, ca si cand am auzi cantecul greierilor.
O bucatarie simpla, facuta din produse de sezon si de proximitate, o bucatarie „care canta”, cum se spune in Provence, fie ca este cu produse marine sau de pe uscat.
Sper ca aceste diferite instantanee gurmande impartasite va vor trezi dorinta de a veni sa descoperiti Provence, cu lavanda, busuioc, cimbru, rozmarin, salvie, cu maslini, cu miere, cu flori ; cu diferitele noastre podgorii, cu marea, cu golfurile etc., in fine, cu tot ceea ce ilustreaza aceste tablouri care fac parte din Provence …"
Dominique Frérard