Desi se da in vant dupa retetele traditionale romanesti, VJ-ita MTV, Oana Tache recomanda la inceput de an ceva mai usor care sa ne mentina in forma si sa ne faca sa visam la vara. Indragostita de Venetia si cultura gastronomica italiana, Oana va prezinta astazi "experimentul" PASTELE CU SCOICI.
"Am profitat din plin de vacanta de iarna si m-am distrat si relaxat la munte in Romania. Dar pentru ca, e deja cazul sa dam uitarii sarmalele, salata de boeuf si piftia, vin in intampinarea cititorilor FoodStory cu o reteta usoara si o schimbare a meniului menite sa ne faca sa pierdem din kilograme", a declarat Oana.
Ingrediente:
Ai nevoie de o punga de tagliatelle si 300 gr scoici decorticate. La capitolul legume - telina, morcovi, o rosie fara seminte - toate taiate cubulete, o ceapa si 5 catei de usturoi feliati, 100 de mililitri de vin alb, iar ca mirodenii- cimbru, sare si piper.
Pentru inceput fierbem scoicile in apa la care adaugam si un pic de unt si sare. Cand sunt gata le scurgem.
Intre timp, calim intr-o tigaie ceapa, morcovul si telina la care adaugam scoicile si mirodeniile, vinul alb si se lasa la inabusit.
Urmeaza sa adaugam compozitiei rosiile si usturoiul si sa le mai amestecam 5 minute la foc mic. In paralel, fierbem pastele cu unt si sare. Le scurgem dupa ce au dat in clocot si adaugam mix-ul de mai sus!
Pofta buna!