Jack Daniel a murit in 1911, pe cand avea 61 de ani. Burlac convins, acesta era mai atras de petreceri decat de ideea de a avea o familie. Cu toate acestea, urmasii lui ii duc afacerea mai departe. Lynne Tolley, stra-stra nepoata lui, este degustatoarea oficiala a whiskey-ului si singura persoana care creeaza retete noi. Acum, ea tine toasturi peste tot in lume in cinstea lui si se mandreste cu faptul ca o bautura nascuta intr-un oras atat de mic din Tenessee a ajuns sa fie vanduta in toata lumea.

Zambitoare si mereu pusa pe glume, cu un accent de sud adorabil, Lynne Tolley este o femeie care se bucura din plin de viata pe care unchiul sau, pe care nici macar nu l-a cunoscut, i-a oferit-o. Datorita lui, calatoreste in toata lumea, iar asta este, dupa cum spune ea, ceva nemaipomenit pentru o persoana dintr-un orasel mic ca Lynchburg, Tennessee .

"Sa fiu stra-stra nepoata lui , sa fiu ruda cu unul din cei mai cunoscuti oameni din lume este fascinant. Numai anul trecut am numarat 34 de tari in care am calatorit. Este foarte mult pentru o persoana din Lynchburg".

Veselia continua la unchiul Jack

In prezent, afacerea are 375 angajati - mai mult de jumatate din numarul locuitorilor din oras lucreaza pentru Jack Daniel. Petrecerea continua la nesfarsit pentru el, se pare, iar invitatii nu lipsesc.

"Stim destul de putine lucruri despre unchiul Jack, desi a murit in 1911. Dar un lucru il stim sigur: ca era extrem de ospitalier. Locuia intr-o casa mare si aceasta casa avea o sala de bal, si acest lucru se intampla intr-un orasel de 600 de oameni. Este o dovada ca ii placeau petrecerile." 

Citeste si: Modul stupid in care a murit Jack Daniel. Fotografia cu obiectul care l-a ucis

Foto: mormantul lui Jack Daniel este marginit de doua scaune, plasate acolo special pentru localnicele care plangeau moartea celui mai eligibil burlac din Tennessee

Lynne vorbeste cu drag despre bautura pe care o cunoaste de mica si care ii readuce zambetul pe buze oriunde s-ar afla in lume: "Cand eram mica si aveam dureri de dinti, mama imi punea un strop pe Jack Daniel’s pe gingii. Deci as putea spune ca il degustam de mica. Cand mi se face dor de casa, beau un pahar de Jack si imi trece". Bautura ei preferata ramane cocktailul Gentleman Jack Manhattan.

Gusta si degusta

Intr-o lume a barbatilor, ea este cea care da verdictul. Aroma puternica a whiskey-ului Jack Daniel's atinge mai intai papilele ei gustative - ea este degustatorul oficial al brandului. Nu este tocmai un job la care te-ai fi asteptat pentru o femeie, insa Lynne Tolley se considera mai mult decat potrivita.

"Femeile sunt cele mai bune degustatoare pentru ca noi mirosim mai bine, avem un simt olfactiv mult mai bun."

Reactia barbatilor este pe masura. Care nu si-ar dori sa testeze unul din cele mai bune whiskey-uri din lume si sa fie si platit pentru asta?

 

"Cand stau in avion si vorbesc cu oamenii de langa mine si facem schimb de carti de vizita, si primesc o carte de vizita pe care scrie IBM, ma gandesc <ce plictisitor!>. Ce pot vorbi cu acest om? Dar cand ii dau cartea mea de vizita, pe care scrie <degustatoare oficiala Jack Daniel's> instantaneu primesc vreo 20 de intrebari, fie ca este consumator, fie nu, pentru ca este un subiect fascinant.

O bautura fierbinte care sa ridice temperaturile

Lynne este si persoana care se ocupa cu crearea de retete. Ea a dat nastere primului whiskey care sa se bea cald - Winter Jack, lansat doar in patru tari din lume: Germania, Austria, Slovenia si Romania. 

"Winter Jack este vandut in doar patru tari din toata lumea, iar Romania este una din ele. Nu se vinde nici in Tennessee, nici in Statele Unite. Initial a fost creat pentru targurile de Craciun din Germania, dar ne-am hotarat sa il aducem si la voi pentru ca aici iernile sunt foarte friguroase si oamenilor le plac bauturile fierbinti. O veti gasi in magazine doar noiembrie, decembrie, ianuarie si februarie, cand e frig afara", a explicat ea.

Mult mai slab decat bautura originala (15% alcool), Winter Jack contine whiskey Jack Daniel`s No.7, la care s-a adaugat suc de mere, dar si mirodenii delicioase precum cuisoare, nucsoara sau scortisoara. Reteta are la baza bautura pe care stra-strabunica sa (sora lui Jack Daniel) o pregatea in casa. Pretul este acceptabil - o sticla de 750 ml costa 40 lei si este suficienta pentru o seara petrecuta acasa, cu prietenii. 

Lynne ne-a explicat si cum se prepara: "Tot ce trebuie sa faceti este sa il incalziti pana apar niste bule mici pe marginile oalei. Nu il fierbeti si nu mai puneti nimic in el. E foarte slab ca alcool, dar aromat".

Din Tennessee in Bucuresti

Cu prilejul lansarii in Romania, Lynne a vizitat Bucurestiul si a fost foarte incantata de ce a vazut si, mai ales, de ce a mancat.

"Aveti o tara frumoasa. Am facut cateva tururi prin oras, am avut un ghid care m-a dus peste tot. Am fost in Centrul vechi, la Casa Poporului, am vizitat Muzeul Satului. Aveti biserici foarte frumoase si mi-au placut strazile cu cladirile vechi, imi place ca ati inceput sa le restaurati", ne-a marturisit ea.

Dar ce a impresionat-o cel mai mult a fost mancarea: "Aveti o bucatarie foarte buna. Am fost la doua restaurante romanesti si mi-a placut la nebunie ." 

Gatitul cu whiskey

Parerea ei este cu atat mai importanta cu cat ea este o adevarata specialista in arta culinara - Lynne se ocupa in prezent si de restaurantul preferat al lui Jack Daniel's (Miss Mary Bobo's) si este autoarea a mai multor carti de retete, dintre care multe sunt pe baza de whiskey.

"Oamenii gatesc cu bere, cu vin, dar niciodata nu s-au gandit sa gateasca cu whiskey. Dar pot sa va spun un lucru: e grozav. Da o aroma foarte buna. Noi il folosim in loc de vanilie. Chiar si la ciocolata, caramel, creme brulee, inghetata."

Evident, discutia noastra s-a incheiat cu un toast: “Pentru unchiul meu, mai batran de un secol, dar care inca umbla in baruri in fiecare seara”.