Care este felul de mancare ce-ti aminteste de copilarie?
Cartofii prajiti cu oua ochiuri! :) Era mancarea mea favorita cand eram mic, de altfel si primul fel de mancare pe care am invatat sa-l gatesc singur. Imi amintesc ca mama gatea mereu, in permanenta aveam acasa ciorbite, deserturi si alte feluri pregatite cu drag, insa eu eram de-a dreptul cucerit de cartofii prajiti cu oua ochiuri. Si pentru ca in timpul zilei eram singur acasa, ai mei fiind plecati la serviciu, cand ajungeam de la scoala imi faceam singur mancarea favorita.
Ti se intampla si acum sa-ti pregatesti acel fel?
Da, sigur. Am momente in care mi se face pofta de cartofi prajiti cu ochiuri si da, imi pregatesc singur. Intotdeauna combinatia asta atat de simpla si rapida imi va aminti de copilarie. Sigur, daca sunt intr-o perioada in care vreau sa mai dau jos cateva kilograme sau sa ma tonific, atunci imi pun pofta in cui! :)