Cei ramasi in cursa pentru marele titlu vor avea ocazia sa stea de vorba cu cei care au aratat ca sunt demni de sortul “MasterChef”, sa ii urmareasca in actiune, sa fure secrete, dar si sa reproduca preparatele pe care cei trei le vor prezenta in fata lor.
Dupa ce s-au remarcat in primul sezon al show-ului, Andreea, Sissoko si Dexter, cum a fost poreclit, si-au continuat visul de a gati si au facut din aceasta pasiune un stil de viata. Impreuna cu Alexandru Petricean, Bogdan si-a facut ucenicia sub aripa lui Florin Dumitrescu, dupa care cei doi au semnat meniul unui restaurant, Andreea s-a dedicat proiectelor culinare sofisticate si consultantei in domeniu, in vreme de Sissoko si-a luat cu brio diploma de chef bucatar.
Pentru fiecare dintre ei reintoarcerea pe platourile “MasterChef” a fost insotita de emotie, dar si bucurie.
“Revederea cu MasterChef e cel putin emotionanta, pentru ca ti se trezesc o gramada de amintiri”, a marturisit Dexter. “Nimic nu se compara cu ce se intampla aici, e magie, e plin de energie”, a spus si Andreea despre revenirea in platou. “De un an si ceva sunt intr-un vis placut”, a completat si Sissoko. Fiecare dintre cei trei invitati ai juratilor va pregati trei preparate diferite, pe care concurentii trebuie sa le reproduca intr-un timp limitat. Despre ce e vorba, telespectatorii Pro Tv vor descoperi marti de la 20.30.
Tot in editia de marti, Testul sub presiune va aduce noi eliminari. Dupa ce in editia de saptamana trecuta la finalul probei cu carnea de porc Mihai, Ioana, Nicusor, Rares, Nini, Ana si Maria Pop si-au auzit numele strigate, acum acestia se vor pregati pentru Testul sub presiune, care va veni cu surprize nebanuite. Iar proba in deplasare ii va gasi pe concurentii “MasterChef” impartiti, ca de obicei, in doua echipe – rosie si albastra – si cu o misiune dificila: sa gateasca in aer liber, la munte, pentru vanatorii de munte. Cine va pleca acasa, telespectatorii Pro Tv vor afla martea aceasta intr-o noua editie “MasterChef”.