De exemplu, fructele și legumele nu ar trebui să stea împreună, nici în frigider și nici pe rafturi. Asta pentru că multe fructe produc etilenă, un gaz care grăbește coacerea și în cele din urmă stricarea legumelor. Apoi, e important ca legumele să respire. Cea mai bună soluție este o plasă, dar dacă sunt păstrate în pungi de plastic, acestea trebuie să aibă câteva găuri prin care să circule aerul, se arată într-un articol publicat de Washington Post.
Un alt sfat este ca fructele și legumele să nu fie spălate decât atunci când sunt consumate. Depozitarea acestora când sunt umede creează un mediu umed în care bacteriile se înmulțesc și rezultatul este că mâncarea se va strica mai repede.
Un exemplu de produs sensibile când vine vorba de depozitare este usturoiul. Acesta trebuie păstrat la temperatura camerei, într-un recipient deschis, astfel încât aerul să circule. În același loc poate să stea și ceapa, în aceleași condiții, atâta timp cât nu se află lângă cartofi. În plus, ceapa ținută la întuneric va fi mai puțin amară.
Cartofii se păstrează cel mai bine în pungi de hârtie și departe de fructe sau ceapă care i-ar putea face să încolțească mai devreme din cauza gazului etilen. De asemenea, în frigider amidonul se transformă mai repede în zahăr, ceea ce le afectează gustul și textura. În frigider pot sta, însă, morcovii, cărora trebuie le fie tăiate capetele verzi mai întâi.
În frigider nu rezistă mai mult de trei zile nici castraveții. În plus, ei sunt sensibili la etilen, așa că trebuie ținuți departe inclusiv de roșii. În ceea ce privește roșiile, sunt discuții lungi și aprinse despre cea mai bună metodă de păstrare a lor. Sunt dovezi care arată că e bine ca roșiile să stea cu coada în jos pentru a nu acumula umezeală în acest loc. De asemenea, în frigider păstrate doar câteva zile după ce s-au copt complet pentru a le prelungi viața.
Despre banane știm că le putem cumpăra verzi și că se vor coace singure în câteva zile. Dar pentru a le prelungi viața, ar fi mai bine ca ele să fie rupte din ciorchine pentru a reduce efectele aceluiași gaz etilen. După ce s-au copt complet, temperaturile scăzute le ajută să rămână proaspete mai mult timp, așa că pot fi ținute și la frigider.
Foto: iStock