1. Nu fasonezi corect carnea
Asta inseamna ca nu ii cureti cum trebuie membrana alba de la suprafata. Acesta nu se va fragezi niciodata, este greu de taiat si nu are un gust bun chiar si dupa ce ai tinut friptura mai multe ore la cuptor. Ca sa reusesti sa fasonezi carnea ai nevoie de un cutit cu lama subtire foarte bine ascutit, iar daca nu te pricepi deloc, mai bine cumpara carnea de la macelarie si roaga macelarul sa o pregateasca.

2. Nu legi muschiul inainte sa il pui la cuptor
Asta te va ajuta sa obtii o carne frageda si bine patrunsa pe toata suprafata ei. Daca alegi sa gatesti un muschiulet intreg, vei observa ca unul dintre capete este mai subtire. Ca sa obtii aceeasi grosime a fripturii, indoaie acest capat si leaga-l cu o ata de bucatarie. Daca alegi sa gatesti fripturi separate, din bucati de carne groase de cel putin 3cm, aseaza fiecare bucata cu partea taiata pe tocator si leaga o ata de bucatarie in jurul ei, pentru a-si pastra astfel forma rotunda si frumoasa si dupa coacere.

3. Nu condimenteazi suficient carnea
Muschiuletul de vita este o carne frageda, dar nu are un gust aparte. Daca nu ii alegi condimentele potrivite si nu le pui in cantitatea necesara, vei obtine o friptura fada. Acopera toata suprafata unui muschiulet intreg cu un strat subtire de sare, ierburi aromatice si usturoi  zdrobit.
   
4. Gatesti carnea prea mult
Muschiuletul nu are grasime, de aceea atunci cand tii carnea prea mult pe foc sau in cuptor acesta va fi uscata si tare. Muschiuletul de vita este foarte bun in varianta rare si medium rare (in sange si mediu facut). Pentru a fi sigur ca obtii friptura perfecta foloseste un termometru de carne care sa indice 60C atunci cand este introdus in mijlocul bucatii de carne. Daca ai musafiri si fiecare prefera un anumti tip de friptura, atunci gateste bucati separate pentru fiecare in parte, la diferite temperaturi, pentru a face pe plac invitatilor. 
   
Citeste si: Fripturi perfecte. Uite la ce temperaturi trebuie sa gatesti ca sa nu mai arzi carnea

5. Nu lasi carnea sa se odihneasca
Daca tai muschiul imediat dupa ce l-ai scos din cuptor, toate sucurile din carne se vor scurge in farfurie sau pe tocator, iar ceea ce va ramane in urma va fi o carne uscata cu mai putina savoare.  Cand friptura este gata, lasa-o sa stea intr-un loc caldut pentru 5-10 minute. Asta va relaxa carnea si o va ajuta sa reabsoarba si redistribuie sucurile.