Umple-ti cosul de cumparaturi cu ce are mai bun toamna de oferit. Este cel mai bun sfat pe care putem sa ti-l dam in sezon. Fructele sunt o inspiratie in bucatarie, iar daca la gustare le consumi in varianta simpla, pentru deserturi alege retete speciale care sa scoata tot ce e mai bun din aroma fructelor de sezon. Incearca placinte fierbinti, amestecuri de condimente si mirodenii si alaturari ingenioase de arome. Iata ce fructe sa nu ratezi acum si ce retete sa incerci cu ele.
1. Mere
Sunt atatea soiuri incat cu greu te poti decide pe care sa il incerci. Se pot transforma in ceva delicios fara sa depui prea mult efort. Le poti coace simple, le poti face placinta, le poti pune in Tarte Tatin sau le poti prezenta intr-un parfait.
2. Pere
Parfumate si delicate sunt un motiv in plus sa te bucuri de toamna. Adauga-le arome de cardamon, pune-le in tarte si in salate sau imbraca-le in spirale de foietaj pentru o prezentare spectaculoasa.
3. Gutui
De multe ori ocolite pentru ca par greu de pregatit, gutuile sunt printre putinele fructe care au totusi un gust mai bun cand sunt gatite decat in stare naturala. Aroma lor se potriveste de minune cu anason stelat, cuisoare sau scortisoara. Gutuile pot fi transformate in jeleuri, dulceturi si gemuri, pot fi o garnitura delicioasa pentru fripturi dar cel mai bine isi gasesc loc intr-o placinta de sezon.
4. Prune
Dincolo de gemul pe care toata lumea il stie si il pregateste pentru iarna, prunele sunt mult mai delicate si isi pot face loc si in retete rafinate. Prunele pot face pereche buna in retete cu migdalele, scortisoara, citricele, castanele, piperul negru, alunele, mierea si vanilia. Noi iti propunem sa incerci o reteta simpla de prajitura cu arome de toamna.
5. Struguri
Stii ca toata lumea ii culege acum pentru a-i transforma in vin. Acasa i-ai testat, probabil, in retete de salate sau in combinatii reci la aperitive cu branzeturi. Strugurii pot sa isi faca loc si intr-o reteta fierbinte si spectaculoasa pe care o vei adora.