Prune incinse … in placinta

Ingrediente ( pentru 6-8 portii):

Aluat:

  •     300g faina
  •     30g zahar
  •     200g unt rece
  •     ¼ lingurita sare
  •     ¼ lingurita scortisoara
  •     40ml apa rece
  •     20g smantana

Plus:

  •     350g  prune (fara samburi)
  •     ¼ lingurita scotisoara
  •     un praf ghimbir
  •     un praf nucsoara
  •     60-100g zahar (depinde de cat de dulci sunt prunele)
  •     10g amidon
  •     1 ou+ 15g zahar (pentru uns placinta si decor)

Mod de preparare:
In faina am amestecat 30g zahar +  ¼ lingurita sare +1/4 lingurita scortisoara. Am adaugat untul rece (taiat cubulete) si m-am jucat cu degetele pana cand l-am incorporat in faina si tot amestecul a devenit nisipos. Au urmat 40ml apa rece+20g smantana, amestecate pana cand aluatul a inceput sa prinda forma. L-am adunat, l-am impartit in 2 (trei sferturi cu un sfert) fiecare parte impachetata separat in folie alimentara si pusa la frigider pentru mai bine de o ora, ca sa intareasca la loc untul.

Bucata de aluat mare a fost intinsa pe blatul stropit cu faina si asezata intr-o tava (22cm diametru) cu marginea atarnand usor peste marginile tavii. A mers inapoi in frigider cat timp mi-am pierdut pregatind prunele.

Adica: spalate, taiate in sferturi, amestecate cu scortisoaraa, ghimbir, nucsoara, amidon si zahar. Totul a fost rasturnat peste aluatul din tava.

Restul de aluat se intinde intr-o foaie subtire. Fie il tai cu un dispozitiv special (o rola pentru  decor tarte) si il asezi deasupara tavii, fie il tai cu un cutit fasii groase de 1cm pe care le impletesti pe suprafata ca sa formezi modelul deasupra placintei. (Nu te pricepi deloc! Lasa foaia intreaga, acopera cu ea fructele si cresteaza-o in mijloc, astfel incat aburul fierbinte sa se elibereze in timpul coacerii).

Unge placinta la suprafata cu ou batut si presara deasupra ei 1 lingura zahar tos.

Coace timp de 10 minute la 200C, apoi alte 30 minute la 170C (si acopera placinta cu o folie de aluminiu daca ti se pare ca se rumeneste prea repede).


Tarte Tatin cu prune

Ingrediente:
Pentru aluat pate brisée

  •     250g faina
  •     125g unt
  •     1 ou
  •     30ml apa rece
  •     1 lingura smantana grasa

Plus:

  •     750g prune
  •     200g zahar brun
  •     100g unt (82% grasime)

…si o tigaie mare, preferabil din fonta (a mea a fost uriasa). Ajusteaza cantitatea de prune, zahar si unt in functie de marimea tigaii/ tavii in care vei face tarta. In principiu, pentru un recipient cu diamentrul 26-28cm sunt suficiente 400-500g prune, 150g zahar si 75 unt.

Pune-ti faina toata intr-un bol. Adauga-i un praf de sare (cat prinzi intre degete, nimic mai mult). Rastoarna in ea untul rece (taiat cubulete) si mangaie-l cu degetele, sfarama-l si impinge-l in faina pana cand formezi un amestec nisipos. Fa-i un loc in mijloc si adauga acolo oul intreg, apa si smantana si cu varful unei linguri incepe sa amesteci totul, pana cand un aluat moale prinde contur. Lasa lingura deoparte si lucreaza-l cu mana adunand toata faina in el. Apasa-l cu podul palmei de cateva ori pana e neted si inveleste-l intr-o folie de plastic inainte sa il pui la rece timp de 30 minute.

Intre timp pune in tigaia cu pricina (aia in care vei construi intreaga tarta) 200g zahar si 100g unt si lasa-le sa se topeasca impreuna pana cand ajung la punctul in care miros si arata ca un caramel deschis. Opreste focul, aseaza ordonat prunele (taiate in jumatati) si peste ele pune aluatul intins intr-o foaie groasa de cativa milimetri. Impinge-l pe marginile tigaii, astfel incat sa acoperi bine prunele de jur imprejur.

Si pune tigaia la cuptor. La 180C timp de aproximativ 30 de minute. Nu e cu timp precis. E gata cand aluatul s-a copt si caramelul incepe sa se arate pe marginile lui.

Adevarata provocare vine la final. Lasa toata treaba sa se racoresca un pic (vreo 5 minute) apoi gaseste un platou/ tava potrivita pe care sa o asezi fix deasupra tigaii in care ai copt. Ia-ti inima in dinti si prosoapele in maini si rastoarna tarta pe platou.

And that’s it! Mai trebuie doar sa ai rabdare sa se raceasca bine inainte sa o tai.


Tarta cu prune, frangipane si ciocolata

Aluatul pe care l-am folosit este pate sucrée. Peste aluat (intepat cu o furculita din loc in loc) am pus in tava (diametrul 23cm) 100g ciocolata neagra tocata, un amestec (frangipane) din 100g zahar, 40g migdale, 1 ou si miezul de la jumatate de pastaie de vanilie, prune feliate si apoi un amestesc (custard) din 100ml smantana lichida, 1 ou si restul de miez de la pastaia de vanilie.

Toata tarta s-a desavarsit la 180C, timp de 45 minute ( jumatate din timp am acoperit marginile tartei cu folie de aluminiu). Cu 10 minute inainte sa o scoti din cuptor presara deasupra ei 1 lingura de zahar. Nu se va carameliza complet, dar va fi un “crant” suplimentar in gustul final.

Pe Alina o poti urmari pe blogul ei, Ciocolata si Vanilie, unde gasesti cele mai apetisante deserturi, explicate pe indelete.