Insa spiritul liber nu este singurul invocat in aceasta colectie. Inca de la infiintarea celor 12 Domenii ale Coroanei, in 1884, atat pe domeniile oltenesti, din Segarcea si Sadova, cat si in alte regiuni, rromii au constituit, o lunga perioada, principala resursa umana pentru lucrarile agricole. Faptul ca se stabilisera in localitati din apropiere nu le-a schimbat traditiile, bucuria de a trai, muzica sau mitologia.

Veniturile decente si accesul la educatie pe care le asigurau cele 12 Domenii ale Coroanei din intreaga tara pentru lucratori si pentru copiii acestora faceau statutul de angajat al Administratiei Domeniilor Coroanei extrem de dorit.
De altfel, in preajma celui de-Al  Doilea Razboi Mondial, relatiile dintre Administratia Domeniilor Coroanei si etnia roma erau atat de stranse incat multi dintre tiganii din Oltenia s-au refugiat in zona Segarcei (sau Segarcea, cum ii spun ei si astazi), locul in care au gasit adapost, munca si unde au avut parte de protectie in fata regimului legionar.

Dintr-un punct de vedere, acele vremuri, mai simple, erau mai aproape de ceea ce se numeste indeobste convietuire. Accesul la scolile si bibliotecile infiintate de Coroana nu se facea pe criterii etnice. Astazi, insa, putem spune ca ne revine datoria, fiecaruia dintre noi, sa facem un pas catre o societate normala. Trebuie sa ne oprim o secunda si sa descoperim ca, dincolo de ceea ce se vede la televizor, tiganii au o cultura si o istorie care merita cunoscute.

Pornind de la aceste adevaruri, Domeniul Coroanei Segarcea a simtit ca e momentul sa punem cu totii stereotipurile deoparte si sa privim realitatea intr-o lumina noua, in pas cu vremurile care descopera frumosul acolo unde putina lume l-a cautat vreodata. Vinurile Vardò sunt pasul pe care il face Domeniul Coroanei Segarcea, la 130 de ani de la infiintare, atragind atentia asupra faptului ca mai exista inca, in 2014, discriminare si rasism, fapt ce ne tine departe de lumea civilizata. Este nevoie doar de un pic de bunavointa si deschidere pentru a face primul pas catre o lume cu un strop mai buna, mai toleranta, mai bogata prin diversitate culturala.

Agentia de comunicare Vitrina Advertising a preluat aceasta idee generoasa si a construit  brandul VARDŌ. Cu accent pe "o", Vardo este nu doar caruta cu coviltir ci si, prin extensie, caravana tiganilor, cu tot microuniversul sau fantastic, cladit in jurul celor patru elemente primordiale care definesc un mod de viata: Focul, Apa, Pamantul si Aerul. Asa cum vita de vie are nevoie doar de apa, soare, pamant si aer pentru a rodi, la fel si adevaratul spirit tiganesc are nevoie numai de cele patru elemente ale naturii pentru a-si putea manifesta libertatea, croindu-si propriul destin.

„Patima Serii” (Feteasca neagra) este un vin inspirat din ritualul focului de seara, la care se incalzesc si in jurul caruia canta tiganii, e flacara ce aprinde dragostea de viata.

„Picatura Vietii” (Touriga nacional) are ca element-reper apele, locul de popas ideal, unde se curata praful drumului, se ostoieste setea si se pregateste curgerea mai departe a povestilor.

„Puterea Vointei” (Marselan + Cabernet Franc) isi trage seva din pamantul-mama, a carui atingere il hraneste pe cel care a invatat sa-l iubeasca. Drumurile si raspantiile care brazdeaza fata pamantului dezvaluie desenul singurei radacini a calatorului – pretutindeni si nicaieri in acelasi timp, cu lumea intreaga drept casa si cu cerul in loc de acoperis.

„Adierea Vantului” (Syrah) face trimitere la forta strunita, stapanita. Furtuna pune la pamant paduri si palate, pe cand zefirul aduce bucurie si placere calatorului ostenit, dar si cea mai slaba adiere are forta de a slefui, in timp, un munte.

Gama Vardo e disponibila in reteaua HORECA si in magazinele partenere de specialitate.
Pentru mai multe detalii, vizitati: www.domeniulcoroanei.com/ro.