Banh Mi (Vietnam)

Cand francezii au adus baghetele in Vietnam, a aparut banh mi-ul. A fost numit in mai multe randuri cel mai bun sandvis din lume si se gaseste la fiecare colt de strada in Vietnam. Cheia unui banh mi foarte bun sta in bagheta proaspata si pufoasa (de altfel, banh mi inseamna paine in vietnameza), feliile de carne de porc coapta, stratul generos de pate si coriandru din belsug.

 

Po Boy (SUA)

Sandvisul emblematic al New Orleans-ului isi are originile in anii ‘20 si a fost creat initial pentru clasa muncitoare din oras (poor boys). Astazi, un po boy ca la carte este facut dintr-o bagheta proaspata (in New Orleans se folosesc mult baghetele vietnameze, ca de banh mi) si stridii sau creveti pane, desi varianta originala continea carne de vita. 

 

Croque Madame (Franta)

I se spune Croque Madame datorita oului de deasupra, care seamana cu palaria unei doamne. Dar sub acel ou se ascunde un sandvis incredibil de satios, pe care francezii il adora. Contine sunca si branza Gruyere si este invelit in sos bechamel bogat. Oul de deasupra poate fi fie posat, fie prajit.

 

Lobster Roll (SUA)

Desi in statul american Maine se serveste intr-o chifla rotunda (roll), cea mai celebra forma de servire a lobster roll-ului este intr-o chifla de hot dog, ca in Long Island. Sandvisul contine bucati mari de homar proaspat si maioneza din abundenta. Si chiar daca poate suna ca un sandwich scump, trebuie sa stii ca intr-unele orase din regiunea New England un lobster roll poate costa mai putin decat un cheeseburger.

 

Francesinha (Portugalia)

Am putea sa ii spunem varianta portugheza a Croque Madame-ului, dar e mult mai mult de atat. Francesinha este un sandvis cu carne - adesea sunca sau carnati - stropit cu un sos gros pe baza de bere si rosii, cu branza si ou deasupra. Se serveste cu cartofi prajiti si, evident, cu multa bere rece. 

 

Cubano (Cuba & SUA)

A devenit celebru in urma filmului “Chef”, desi cubanezii din Florida sunt innebuniti dupa el de ani de zile. Un Cubano contine carne de purcelus de lapte copt (dupa o reteta cubaneza), emmentaler, sunca, castraveti murati si mustar, toate bagate intr-o bagheta care e ulterior presata pe plita.